Ajunul soarelui – VII - Iannis Ritsos

Cât de dimineață se deschid ferestrele!
Lumea-ntinde brațele și copacul crengile. Bună ziua.
Fiecare floare își are loc sub soare,
fiecare om are-un vis. Fiecare om
are un cer deasupra rănii lui
și-n buzunar o notiță clandestină-a primăverii.

De ce cauți să-mpresuri focul cu granițe?
Cum să se-nchidă? Cum să te-nchizi? N-are sfârșit,
cheie nu-i. Deasupra celor uciși
cerul se-ntinde larg.

Măturători, cu lopeți mari,
adună cenușa la colțurile străzilor.
Alții frământă cenușa să-și facă pâinea. Ce pâine?
E foc în spatele ghimpilor de somn, înapoia ochilor închiși,
îndărătul obloanelor magazinelor unde singurătatea
își fumează umbra.
Aruncă-te-n foc, focul dănțuiește-ntr-o vitrină cu pozele-atleților,
toți înalță o ramură de flăcări și-aleargă.
Dindărătul nopții-ntr-un cazan se pregătește soarele,
un soare enorm din metal și-ncredere.


Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.