Ajunul soarelui – IV - Iannis Ritsos

Seară spartă, pahare sparte-n jurul mesei,
tobă depărtată a unei zile cu soare, cu hărmălaie, cu praf,
memorie transpirată scoțându-și acele din cap.

Patul de lemn ce rezistă somnului.
Un invalid își lovește cârjele de trotuar.

Dedesubt, scobit un puț. Încerci cu piciorul. Cine locuiește aici?
Piatra umedă. Nu-i nimeni. Ultima țigară.
Ultimul vers deasupra oboselii,
deasupra fumurilor ce și-au plesnit sacii.

Și-apoi, în miez de noapte, aceeași tobă trezind iarăși paznicii.
Cine-i? Ce s-a-ntâmplat? Îmbrățișăm baioneta
ca pe-o femeie pe salteaua desfundată, cu mâini înghețate,
ca pe-o femeie pe care niciodată n-am iubit-o.

Să te ridici în fața zidului mucegăit și s-aprinzi lumânarea.
E o spânzurătoare dincolo de grile, la ușă stă planton unu′ ciupit.
Gândește-te:
sub scaun pantofii nepurtați i-au prins mușchi.
Nu-i vreme de dormit. Închipuie-ți, nepurtați!


Traducere – Iannis Veakis și Ștefania Popescu
Iannis Ritsos – Poeme (Editura tineretului)

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Iannis Ritsos



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.