Glasul pietrelor - Mihai Beniuc

Glasul pietrelor ce tac
Stând de strajă pe morminte,
Glasul omului sărac
Faţa căruia nu minte,
Glasul vântului în şoapte
Printre frunzele pădurii,
Glasul păsării de noapte
Când ascut cuţite furii,
Glasul inimii ce bate
Făr' a spune răspicat
Dacă-i de singurătate
Ori de-un rău nevindecat
Nu al inimii, ci-al lumii
Răsădit în sânul humii
Supt din neam în neam pe rând
De la naştere-n mormânt,
Glasul de oştean ce moare
Făr' a cere răzbunare,
Mii de glasuri îngropate
Ce rostite-ar fi: Dreptate...
Fă-le cruce de mesteacăn,
Fă-le raclă, fă-le leagăn,
Fă-le toate iar să-nvie
Şi să cânte poezie.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Mihai Beniuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Cu drag, Dănutza :)
Adina Speranta
duminică, 04 martie 2018



frumoasa poezie..multumesc de postare!
danab
miercuri, 28 februarie 2018