15 – Quid planta opacissimus - Giorgios Seferis

Somnul te-a înfășurat în frunze verzi ca un copac
ai suflat ca un copac în lumina liniștită
în primăvara limpede, m-am uitat la fața ta:
pleoapele închise, genele perindând apa.
În iarba moale, degetele mi-au găsit degetele
Ți-am ținut pulsul pentru o clipă
și a simțit în altă parte durerea inimii tale.

Sub pomul, lângă apă, printre lauri
somnul te-a mutat și te-a împrăștiat
în jurul meu, lângă mine, fără să fiu capabil să vă ating totul -
una cu tine cu tăcerea ta;
privind umbra ta să crească și să se diminueze,
se pierde în celelalte umbre, în cealaltă
lume care te-a lăsat să te duci încă te-a ținut înapoi.

Viața pe care ne-au dat-o să trăim, am trăit.
Fie-vă milă de cei care așteaptă cu o astfel de răbdare
pierdut în laurul negru sub plantații grele
și singurii care vorbesc cu cisterne și fântâni
și se îneacă în cercurile vocii.
Păcat de prietenul care ne-a împărtășit privarea și transpirația
și sa aruncat în soare ca o cioară dincolo de ruine,
fără speranța de a ne bucura de răsplata noastră.

Dă-ne, în afara somnului, seninătate.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Giorgios Seferis



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.