Gerra Orivera - poeziile altor autori

Unde ciolanele ca anii
sunt lungi, sunt lunge
în carnea ta cea sângeroasă
demiurge...

Se urâțise trupul gândit
cuvintele erau spuse într-o limba străveche și barbara.
A trăi, devenise a trăit, -
începuse ceva din sinea mea să moară.

Căzut în zăpadă și stâlcind fără de voie
arcele florilor albe ale lui Noe,
floarea albă de zăpadă
care m-a ținut în ea

Vino tu stare măreață a sufletului
dezlegat de amintiri și de zborul îngerilor protectori,
mereu fâșăind deasupra ta liniștitor
din aripi, că și cum lumea

Minunatul joc de ape foarte reci
din grădinile de regi
izbucnind din scurtă țeavă
cea de fier

Am un ochi pentru că tu ești vedere
am degete pentru că cineva trebuie să numere,
am piele ca să nu te mânjesc de sângele meu,
am prieteni pentru că singurătatea nu poate fi băută

Mai am un gând
pentru un fir de iarbă verde,
curândul din curând
când mă va pierde,

Mă băuseși de privire
îmi lăsaseși ochiul gol
și m-ai domolit în aer
pasăre fără de zbor,

- Ești trist asta-seară, îi spuse pasărea,
văd eu că ești trist...
- Nu, nu - răspunse soldatul.
- Și totuși par trist, zise pasărea cea albă,

Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se știe.
Morții își schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...