Apus - George Meniuc

Un corn de brumă, fruntea, prin ploaia mâinilor,
Se-ntreabă tulburată: ne cheamă iarăși zarea?
Tu o mângâi mereu și-n stepă n-auzi zvonul,
Și-mi pare că amurgul a poposit pe mâini.

Ard lumi! Călătorii fiorului din țărnă
Au pregătit Cetatea. Apleacă-te prin vânturi
Și vino. Se aude, tot mai aproape, Omul.
Scrâșniri, eternitate. Eternitate, flăcări.

Tot mai sonor apusul de febra vieții noi
Îngenuncheat pe șipot și-atâtea oseminte.
Fâlfâitor viole ucișilor pe lespezi,
Ei cei mai singuri pentru Preludiul Bucuriei.

Vrei mâinile s-apropii de ceața zilei? Vino.
Vrei apelor din flaut văi muzicale? Vino.
Norodului incendii și cântec și maree
Oglinzi înfricoșa-vor prin meșterii de fier.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: George Meniuc



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.