Sonetul LXXX [Il Canzoniere] - Francesco Petrarca

Deşi simte că i se apropie sfârşitul, nu poate scăpa din închisoarea unde l-a aruncat Amor.

Vai, bine ştiu ce pradă-ndurerată
ne face Cea ce viaţa ne scurtează,
şi lumea cât de brusc ne-abandonează
şi-al nostru nume-l uită deîndată;

am pătimit, dar mila nu se-arată
şi-ultima zi deja în piept vibrează:
însă Amor nu mă eliberează,
c-al lui tribut de lacrimi îl aşteaptă.

Eu ştiu cum ziua, ora care vine,
duc anii; nu-i magie înşelătoare,
ci o putere mare, făr' odihnă.

Dorinţa s-a luptat cu mintea tare,
paişpe ani; şi-nvinge oare cine?
e-aici vreun suflet să-şi găsească tihnă?

Traducere de Octavian Cocoş

Adăugat de: Octavian

vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.