Amândoi în tăcere - Félix Grande

A murit eternitatea mea
şi acum stau de priveghiu.

Şi bunicul cu pieptul de stejar nu mai este.
De-azi dimineaţă n-am încetat să-mi amintesc
soarele acela, turma, behăitul şi răsucirea gâtului
bătrânului berbec ce se bătea disperat
până-i sângera fruntea, mare filozof,
apoi întoarcerea pe drumuri
cu praf de culoarea strugurilor
către casă, unde uşile se deschideau singure
de îndată ce ne-auzeau apropiindu-ne;
nu mai există, decât aşa, ca nişte hârtii
pe care ne scriem numele ca pe o cruce.

În grajdul cald plutea miros de fân,
familiar şi tainic,
tata mulgea caprele, punând ca o împărtăşanie
lângă botul celor cu mai mult lapte,
cele pe care le mângâiam cu toţii,
un pumn de mazăre.
După aceea, când nu mai rămânea un uger nemuls,
iar vadra era plină ochi,
tata se aşeza pe o pătură veche
şi fuma cercetându-şi cu ochii întredeschişi viaţa,
ascultând rumegatul animalelor lui atât de dragi
(aici, în colţul acela ne-a lăsat umbra lui
şi poate că azi îi este frig).

În noaptea aceasta,
senină precum cele de demult,
tata fumează în bucătărie,
iar eu, în faţa lui, dintr-odată, fumez,
cu voia lui, căci mi-a îngăduit!
Şi ce n-aş da să-i pot arăta bătrânului
un blid cu mazăre pe masă,
să-şi dea seama că boabele acelea
au rămas în sufletul meu, să mă poată
privi, aducându-şi aminte
zilele-acelea, în timp ce fumăm.
Lipseşte însă rumegatul, rugăciunea
aceea (de-ar fi măcar mazărea),
lipseşte mirosul fânului, plânsul
iedului nu s-aude nici el,
şi ne-am umple cu atât trecut,
încât ne-ar durea inima, rememorându-l.

Mai bine să tăcem. Să fumăm,
amândoi în linişte, tată şi fiu.


Traducere de Darie Novăceanu


vezi mai multe poezii de: Félix Grande



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.