Eastbourne - Eugenio Montale

„God save the King” trâmbițe intonează
din pavilionul drept pe palafite
ce mării trecătoare, când iese- i lasă-n mal
ca să distrugă urmele
de cai săpate, umede-n nisip
pe litoral.

Rece un vânt mă izbește,
o fulgerare se-aprinde-n geamuri
și-albeața de mica a râpelor
strălucește în ea.

Bank Holiday… Readuce unda lungă
a vieții mele
târâș, prea dulce pe costișa lină.
Târziu se face. Zgomote destinse
se închid în surdină.

Se plimbă mutilații-n cărucioare,
copii tăcuți îi însoțesc, și câini,
cu urechi lungi, oameni bătrâni. (Și poate
mâine totul un vis ne va părea.)
Și vii
și tu, voce prizonieră, desfăcut
suflet, ce-i rătăcit,
de sânge glas, pierdut, restituit
în seara mea.

Cum, lucitoare, se rotește-n axe
poarta unui hotel
– răspunde alta și-i întoarce-o rază –
un carusel m-agită ce răstoarnă
totu-n rotirea sa; eu, ascultând,
(patria, mea!) îți recunosc suflarea
și mă ridic, iar ziua-i prea stufoasă
Zadarnic totul va apare: chiar și forța
care în ganga sa tenace agregă
vii și morții, stâncile, copacii
și crește de la tine, prin tine. Sărbătoarea
milă nu are. Și-aruncă
ropotul ei fanfare, se desface
′n amurg a bunătate fără arme.

Răul învinge… Roata n-are stare.

Și o știai și tu, lumina-n-întuneric.

Pe țărmul care arde, unde vei
fi dispărut la prima bătaie de clopot, rămâne
numai acrul tăciune care-a fost
Bank Holiday.


Traducere Marian Papahagi

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Eugenio Montale