Ușa - Eugen Jebeleanu

Îmi străbați toate drumurile,
mi te-ntinzi pală-n bărcile cearcănelor,
te ghemuieșți în inimă,
o faci să tresară în zori cu bătaia celor dintâi clopote,
la masă când privesc spre pustiul scaun vișiniu, spre seară când devin nisip și scâncește
în mine un câine gata să se prefacă în lacrimă.

Ești în mine ca un fâlfâit
necontenit de aripi.
Nu pleci niciodată, te întregeșți de pretutindeni:
din ochiul fântânilor în care ne-am oglindit,
dinspre marea pe care o iubeșți,
din munții pe care ți-am sărutat fruntea rece,
din cuvintele înțelese numai de noi,
din unghiurile casei unde lumina-și mișcă păianjen
din ochii crengilor privite ultima oară,
dinspre străzile unde-ți aud pașii,
tocurile grăbite să ajungă acasă.
Pe toate drumurile vii,
pe cele de pământ, și de văzduh, și de apă.
Ești în mine și-n afară de mine.
Dar nu poți să deschizi ușa.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Eugen Jebeleanu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.