Veșnicie - Enriqueta Ochoa

Veșnicia se leagănă, se unduiește,
își deschide larg cămașa vântoasă;
În vastitatea sânului său strălucește
o constelație de lumină acumulată.
Dumnezeu o potolește. Într-o clipită
bagă mâna-i tremurândă până-n măruntaie
și le deschide peste pielea lumii.
Cade o avalanșă de semințe, scânteind.
Se-nsămânțează pământul. Fiecare clipă se fertilizată.
Omul intră în închisoarea trupului său
încovoiat de umilință
și se-ntoarce să tragă de el, înhămat la jugul vieții,
până când oftează Tatăl
și ne întoarcem la sânul Mamei.

traducere - g.Cristea

Eternidad

La eternidad mece, ondula,
abre de par en par su túnica de viento;
en el espacio de su seno esplende
una constelación deEl Padre la detiene. Un instante
mete su mano turbulenta hasta la entraña
y la abre sobre la piel del mundo.
Un alud de semillas caen, parpadeando.
Se fecunda la tierra. Cada segundo se fecunda.
El hombre entra a la prisión de su cuerpo
doblada la cerviz
y vuelve a tirar de sí, uncido al yugo de la vida,
hasta que aspira el Padre
y volvemos al seno de la Madre.

Adăugat de: gabriel cristea

vezi mai multe poezii de: Enriqueta Ochoa



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.