Dorință!

Autor:Cezarel


Adăugat de: Cezarel

marți, 31 ianuarie 2023

DORINȚĂ!

Acum în zi de sărbatoare mare,
Nedumerit, îmi pun o întrebare,
Oare mai sunt români adevărați,
Și nu doar oameni, împovărați?

Trăim cu toții, o perioadă grea,
Cu multe lipsuri și mari nevoi,
Am vrea să știm, ce-i fericirea,
Și nu doar să trăim, ca vai de noi

Am vrea ca azi să-ntindem masa,
Să ne aflăm cu toții strânși acasă,
Nu doar pe telefon să ne-auzim,
Cum Doamne ajută, noi rostim

Dar, ceea ce eu spun e doar un vis,
Pentru ca știu ca cei plecați afară,
In țara nu se mai întorc, precis,
Că n-au cum să trăiască, cu ocară

Familii, frații noștri și-au făcut,
Peste hotare, printre străini,
Copiii lor, acolo s-au născut,
Acolo vor trăi și vor îmbătrâni

Nimeni nu vrea să se întoarcă,
În țara de unde, cândva, au plecat,
Chiar dacă nostalgia îi încearcă,
Și au în suflet, un dor înstrăinat

Patriotismul, începe să dispară,
Și-a noastră limbă, românească,
Străini prea mulți aflați în țară,
Pe-a noastră glie, strămoșească

Dar cui in astă lume îi mai pasă,
De limbă, neam, pământul sfânt,
Și doar să ai ceva de pus, pe masă,
Puține vorbe, rostite-ntr-un cuvânt

Nădejdea noastră, a românilor,
Este, doar la bunul Dumnezeu,
Să nu ne vindem toți, străinilor,
Chiar dacă astăzi, ne este tare greu!

Scrisă de Cezar!
Pe curând!


vezi mai multe poezii de: Cezarel


Detalii poezie:

  • »» Tema poeziei: Viaţă
  • »» Poezie de debut? nu
  • »» A mai fost postată pe acest site? nu
  • »» A mai fost postată pe alte site-uri? da
  • »» Vrei să fie analizată critic? da


Distribuie pe:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.