Darul valurilor - Dimitrie Anghel

Azi am gasit pe duna un brat alb de statuie,
Un brat furat de valuri de cine stie unde...,
Al cui a fost odata, cine-ar putea sa spuie,
Când a cazut în mare, cine-ar putea raspunde?

E-un brat alb de femeie, farmat mai sus de umar,
Si marmora-i atâta de clara si curata,
Încât nu-ti vine-a crede ca ani fara de numar
S-au scurs de când sta astfel în valuri îngropata.

Si mâna, mâna-i fina, sculptata cu iubire,
De-ai spune ca artistul pe când cioplea din dalta
În marmora rebela suprema-i amintire,
Pe fruntea lui modelu-si purta mâna cealalta.

Trecea frumoasa mâna pe fruntea inspirata,
Trecea dezmierdatoare dând vitele-ntr-o parte
Iar el cioplea cu râvna, visând ca poate-o data
Atât o sa ramâie dintr-însii dupa moarte.

Si-ntr-adevar ca veacuri s-au scurs si iat-o iara
Purtând pe bratul tânar o alga ce scânteie,
O alga-nmladiata frumos ca o bratara,
Asemeni unui ultim capriciu de femeie.