Gustul strugurilor văduva sărmană-l ştie,
nu şi cel care-i stă pe vie.
Iosif cel drept, (cinstire lui)
nu se-nfrupta nicicând pe săturate,
când foametea-n Eghipet bântuia,
ca nu cumva pe-nfometați să-i uite.
Cel ce trăit-a în belşug fără măsură,
o, cum să ştie tot ce-nfometatu-ndură?
Ce simte cel sărman i-e dat să ştie
doar celui ce-a trecut prin sărăcie.
*
Tu, ce gonind pe-un bidiviu, îţi faci hatârul,
te uită cum prin smârc poveri duce catârul.
Nu-i cere foc vecinului ducând viaţă sihastră,
căci fumul inimii e cel ce iese pe fereastră.
*
Nu-ntreba pe timp de foamete pe cel sărman: „Cum o m duci?"
pân-ce nu i-ai oblojit rănile şi nu ţi-ai făcut cu el pomană.
Dacă vezi catâru-mpovărat, căzut în glod,
fie-ţi milă, nu-l lovi în cap c-a fost nerod.
După ce l-ai întrebat cum de-a putut să cadă,
fii bărbat şi scoate-l din noroi, trăgând de coadă.
*
Două lucruri cugetul le socoteşte-a
fi cu neputinţă: să ai parte
de mai mult decât ţi-a fost sortit
şi să mori nainte de soroc.
Nu se schimbă soarta celui care-ndură,
fie că jeleşte, fie că înjură.
Heruvului ce străjuieşte vânturi tari şi slabe
nu-i pasă dacă vântul stinge-opaiţu-unei babe.
Te-opreşte, tu ce-alergi după coltucul tău de pâine,
căci îl primi-vei până mâine,
iar tu, cel urmărit de moarte,
nu fugi, de ce ţi-e scris avea-vei parte.
De te zbaţi sau nu pentr-un coltuc de pâine,
Dumnezeu ţi-l va trimite-n faţa porţii.
De-o să cazi în gura unui leu sau tigru,
vei pieri doar când ţi-o bate ceasul morţii.
*
Ce mâinii nu i-a fost sortit să aibă - nu v-avea,
şi ce i-a fost oriunde-ar fi să fie - o să aibă.
Ştii doar că Macedon ajuns-a-n ţara ceţii,
dar altuia-i fu dat să bea din apa vieţii.
*
De nu-i este hărăzit,
pescarul niciun peşte nu va scoate
din apele Tigrului,
iar peştele de nu-i sortit pieirii,
nu va muri chiar de-ar ajunge pe uscat.
Îl vezi pe-nfometat în lume alergând hai-hui,
el e pe urma pâinii, moartea e pe urma lui.
Bogătaşul desfrânat e ca un bulgăre
de-argilă încrustat cu aur,
iar dervişul cel pios
e ca fecioara-nvăluită-n pulberi,
ori straiul peticit ce Moise îl purta.
Bogătaşul e asemenea bărbii faraonului,
de care erau prinse giuvaeruri.
Pe cei buni îi nalţă sărăcia,
aşa precum averea îi coboară pe cei răi.
Dac-ajutor la cel cu-averi
şi rang înalt sărmanul în nevoi -
nu va găsi,
să-i spui celui bogat
c-averi şi rang înalt în lumea de apoi -
nu va găsi.
Pizmaşu-l pizmuieşte pe Dumnezeu pentru bogăţiile Lui
şi-l socoate duşman pe cucernicul făr-de păcate.
Văzui pe-un om sărac cu duhul
bârfind pe-un om destoinic şi bogat.
I-am spus: „De tu eşti neferice,
de ce-ar fi fericirea un păcat?"
Nu-i dori pizmaşului nenorociri,
căci destul a fost lovit de soartă!
La ce bun să-i mai devii şi tu vrăjmaş,
când el singur un vrăjmaş în cârcă poartă!
*
Învătăcelul fără râvnă e ca-ndrăgostitul făr-un sfanț,
iar drumeţ căii sfinte fără-a ei cunoaştere
e ca pasărea fără de aripi.
Învăţatul fără fapte e ca pomul fără roade,
iar piosul făr-de-nvătătură
e asemeni casei care nicio uşă n-are.
Dăruit ne-a fost Coranul ca purtări mai bune să avem
şi ca să-i cântăm prea sfintele versete.
*
Cucernicul neinstruit e-asemenea celui care merge doar pe jos,
iar un învătat nepăsător e-asemeni celui care doarme călare.
Mai bun e păcătosul ce-şi ridică mâinile a rugă
decât cucernicul ce capu-şi naltă-n chip trufaş.
Mai bun e-oşteanul drept şi blând la fire
decât cucernicul pus pe-nvrăjbire.
*
Învătatul ce nu-şi pune-n faptă-ntreaga minții lui putere
seamănă cu-albina ce nu face miere.
Spune-i viespii celei crude să nu-ntepe,
dac-a face miere ea nu se pricepe.
*
Cel lipsit de bărbăteasca lui putere
seamănă cu o muiere,
iar piosul fără cumpătare
c-un tâlhar de drumul mare.
Ţi-ai pus strai alb, să pari fără de vină,
dar cartea vietii-i neagră de păcat.
O, nu râvni la bunurile lumii
oricât eşti de sărac ori de bogat!
Două soiuri de-oameni nu-şi pot smulge din inimă
părerile de rău şi din adânc nămol piciorul căintei:
negutătorul ce şi-a pier- dut corabia şi moştenitorul
ce s-a înhăitat cu dervişii hrăpăretei tagme a calandarilor.
Dervişii cred c-au dreptul să te-omoare
de nu le dai şi casă şi-arătură.
Nu te-nfrți cu pustnicii aceştia
de nu vrei gol s-ajungi în bătătură.
Nu fi fârtat c-un paznic de-elefanți,
ori fă-ți o casă pe a lor măsură.
*
Deşi de pret e straiul de cinstire primit de la sultan,
mai de preț rămâne vechiul tău caftan.
Deşi bucatele servite la masa ce-or mari au gust ales,
coltucul scos din traistă mai gustos îți pare și-ți dă ghes.
E mai bun otetul cumpărat din trudă ori din praz,
decât pâinea şi ciolanul azvârlite în obraz.
Potrivnic dreptei judecăţi
şi-a sfaturilor chibzuite
e să-nghiţi lea-curi în hârjoană
ori singur să porneşti
pe drum necunoscut şi fără caravană.
Fost-a-ntrebat cândva
imamul Murşid Mohammad Ghazali:
„Cum de-ai ajuns la-nvătătură
pe-o treaptă-atât de-naltă?"
El a răspuns:
„Nu mi-a fost nicicând ruşine să-ntreb ce nu ştiam".
Nădejde s-ai că vei afla tămăduirea
dacă-ți ia pulsul cel care-ți cunoaşte firea.
Întreabă ce nu ştii, căci rostul străduinţei
e să te-ndrepte către culmile ştiintei.
*
Orice cunoşti limpede-ți va deveni cu timpul.
Nu te grăbi de-aceea să întrebi,
căci îți vei ştirbi din demnitate.
Locman, văzând în mâna lui David
cum fierul se înrnoaie ca o ceară,
nu-l întrebă: „Cum ai făcut?"
Ştia că totul limpede o să-i apară.
Una din îndatoririle lumeşti e-aceasta:
ori cazi la învoială cu stăpânul casei
ori îți faci tu singur casă.
Vorbeşte după cum e firea celuilalt,
de vrei să te asculte omu-ntotdeauna,
aşa precum isteţu-n faţa lui Madjnun
doar de iubirea Lailei îi vorbea într-una.
*
Oricine stă în preajma celor răi,
chiar dac-aceştia n-au ajune să-i schimbe firea,
învinuit va fi c-a-apucat-o pe drumul lor.
Și de va intra într-o crâşmă, ruga să şi-o spună,
învinuit va fi c a fâcut-o doar ca să se-mbete.
Dovedit-ai ce neghiob ai fost
când te-ai întovărăşit c-un prost,
îi cerui isteţului un sfat.
„De neghiobi nu fi nicicând legat.
„D-ai ştiut ceva, nu vei mai şti defel,
„şi de n-ai ştiut, vei fi şi mai tembel!"
*
Vădită e blândeţea cămilei,
încât şi-un copil de-o ţine-n frâu,
o poate duce cale lungă prin pustiu.
Dar de s-ar ivi un loc primejdios,
ce i-ar putea pricinui pieirea,
şi înspre care copilul o poartă,
ea n-ar mai asculta de el şi din hăţuri i s-ar smulge.
Să te poril blajin când e nevoie,
să fii aspru e vrednic de dojană.
Se spune doar: „Blândeţea nu preschimbă duşmanu-n prieten,
ci mai hrăpăreţ îl face".
Ţărână fii sub talpa celui ce-ţi întinde mâna,
dar de te-nfruntă, să-i azvârli-atunci în ochi ţărâna!
Cu omul aspru nu vorbi blajin şi plin de milă,
căci fierului nu-i smulgi rugina c-o tocită pilă.
*
Cel ce curmă vorba altuia spre a-şi vădi deşteptăciunea,
în fapt prostia-şi dovedeşte.
Omul chibzuit nu va răspunde
decât doar dacă-ntrebat a fost.
Altfel, oricât adevăr ar spune,
vorba lui părea-va fără rost.
Distribuie: