Cartea noologică - Constantin Oprişan

Din tine iau păcatul, iar restul îl distrug;
Tu ești legat de mine prin partea ta divină
Și ochii se dilată! Să mă întorc, să fug,
Dar țeapăn stă piciorul și spiritul leșină.

O, sfântă libertate! Și carnea îngrozită,
Cu mâinile pe spadă se prinde, încleștată.
Nici ochiul nu mai plânge, nici pieptul nu palpită,
Când buze, în neștire, șoptesc cuvântul: Tată!

Și s-a făcut lumină, iar biblicul inel
Se pierde-n fum și Duhul se-ntoarce-ncet în grai.
Descătușat, piciorul pășește către El:
"O, Doamne! Ești aicea? În ce-ntuneric stai!

Știam că vii și, iată, te-am așteptat aci.
Smerit, privesc pământul, genunchii moi se frâng,
Vor să Te vadă ochii-mi, dar nu mai pot privi,
Și vor să plângă, Doamne, dar nu mai știu să plâng".

"Privește!". Și pe față, văd urma loviturii
Pe care eu am dat-o cinstitului sutaș.
O, Doamne, laolaltă cu curvele și furii,
Mă faci în bezna asta, cunoașterii părtaș.

Și cad, plângându-mi vina, pe brațele luminii...
"Ci poartă-ți suferința, prin ea te-ai mântuit".
Obrazul I se pleacă, Îi simt pe frunte spinii
Și plouă harul păcii pe sufletul smerit.

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Constantin Oprişan



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.