Te-am visat, o, madonă... - Cincinat Pavelescu

Te-am visat, o, madonă cuminte,
Cântând în balconul ducal
O arie fără cuvinte,
Sub cerul senin de opal.

Și cântecul tău fără sens
Avea o armonie divină,
Madonă cu ochi de lumină
Ca și un tablou de Rubens!

Erai castelana slăvită
Ce-așteaptă pe soțul ei brav;
Eu, tot trubadur și tot sclav,
Tot inimă nenorocită...

Te-am visat, o, madonă cuminte,
Cântând în balconul ducal
O arie fără cuvinte,
Sub cerul senin de opal!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cincinat Pavelescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.