Panteism - Cincinat Pavelescu

Tu care porţi spre cimitir
Când jerbe mari de trandafiri,
Când albe crizanteme,
De nu te-ai teme
Şi n-ai avea de moarte frică,
Ai şterge lacrima ce-ţi pică
Şi-ai scutura în vântul serii
Florile durerii,
Simţind că-n darul ce le porţi
E viaţa vie din cei morţi.

Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi
Etern într-înşii n-au avut
Decât al corpurilor lut.
În ei pe tine te iubeşti:
Cu toată faţa ta cea tristă
Şi-nduioşările din glas,
Din al lor suflet n-a rămas
Decât durerea-ţi egoistă:
Tu nici nu crezi
Că cei pe care mergi să-i vezi,
Chiar de-i iubeşti,
De-i plângi, pe tine te jeleşti.
Dar ei sunt morţi — ca trupul lor
De care ochii jalnici fug,
Iar din smintitul tău amor
Şi-atâtea vise mincinoase
Azi ce mai e? un pumn de oase, —
Un pumn de oase-ntr-un cosciug...

— Dar soarele ce moare, încă
Mai râde-n pomii înfrunziţi,
Şi-n seara clară şi adâncă
Mai cântă râul: auziţi!
O, voi ce mai trăiţi o clipă
În ritmul vieţii şi-al iubirii
Lăsaţi pe morţi în groapa lor
Să-ndeplinească legea firii.
Şi voi, în pripă,
Sorbind mirosul primăverii,
Din vântul care mişcă merii
Înfloriţi,
Veţi bănui într-o aripă
De pasăre ce trece
Ca un fior,
În umbra unui nor,
În picul rar de ploaie rece,
În vânt când mişcă trandafirii,
Că morţii voştri din mormânt
Sunt: apă, umbră, floare, vânt!

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cincinat Pavelescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.