Scufița Roșie (Versiunea originală) - Charles Perrault

Traducere în română de: Petru Dincă

A fost odată o fetiță care locuia într-un sat, cea mai frumoasă dintre câte se puteau vedea. Mama sa o iubea nespus, iar bunica ei încă și mai mult. Această femeie de treabă îi făcuse fetei o scufiță roșie, care îi stătea așa de bine, încât toți oamenii o numeau Scufița Roșie.
Într-o zi, mama, care făcuse niște plăcinte, îi zise:
– Du-te până la bunica să vezi ce mai face, căci mi-a spus că e bolnavă, și du-i și niște plăcinte și ulcica aceasta cu unt!

Mica Scufiță Roșie porni îndată spre bunica ei, care locuia în alt sat. Trecând printr-o pădure, ea îl întâlni pe cumătrul lup, care avea mare poftă să o mănânce, dar nu îndrăznea, din cauza unor tăietori de lemne ce se aflau prin preajmă. El o întrebă unde merge, iar biata copilă, care nu știa cât de primejdios e să te oprești să asculți un lup, îi zise:
– Merg să o văd pe bunica, să-i duc niște plăcinte și o ulcică de unt, pe care mama i le trimite.
Locuiește departe bunica ta? întrebă lupul.
– O, da, răspunse Scufița Roșie, dincolo de moara pe care o vezi acolo, în prima casă din sat.
– Ei, bine, îi zise lupul, merg și eu să o văd; eu o s-o iau pe drumul acesta, iar tu pe celălalt, să vedem care ajunge mai repede.

Lupul începu să alerge din toate puterile pe drumul care era mai scurt, iar fetița porni pe drumul cel mai lung, oprindu-se din când în când să culeagă alune, fugind după fluturi, și făcând buchete din floricelele întâlnite în cale.
Lupului nu-i trebui mult timp ca să ajungă la casa bunicii, iar aici bătu la ușă: Toc! toc!
– Cine e acolo?
– Sunt eu, nepoata ta, Scufița Roșie, care îți aduce plăcinte și o ulcică cu unt, pe care mama ți le trimite, zise lupul, schimbându-și glasul.

Buna femeie, care se afla în pat, fiindcă se simțea cam rău, îi strigă:
– Trage cuiul, zăvorul va ceda!
Lupul trase cuiul zăvorului și ușa se deschise. El se aruncă pe biata femeie și o înghiți pe loc, fiindcă nu mai mâncase nimic de trei zile. Apoi închise ușa și se urcă în patul bătrânei, așteptând-o pe Scufița Roșie, care, puțin timp după aceea, bătu la ușă: Toc, toc!
– Cine e acolo?
Scufița Roșie, care auzise vocea groasă a lupului, fu mai întâi înfricoșată, dar apoi, crezând că bunica e răcită, răspunse:
– Sunt eu, nepoata ta, Scufița Roșie, care îți aduce plăcinte și o ulcică cu unt, pe care mama ți le trimite. Lupul îi strigă, îndulcindu-și puțin glasul:
– Trage cuiul, zăvorul va ceda!
Fata trase cuiul zăvorului și ușa se deschise. Lupul, văzând-o întrând, îi zise, ascunzându-se sub pătură:
– Pune plăcintele și ulcica pe poliță, și vino să te culci lângă mine!
Scufița Roșie se dezbrăcă de rochiță și se urcă în pat, unde fu foarte mirată când văzu cât de ciudat arăta bunica în cămașă de noapte. Ea îi zise:
– Bunico, de ce ai brațele așa de lungi?
– Ca să te pot îmbrățișa mai bine, fetița mea!
– Bunico, de ce ai picioarele așa de lungi?
– Ca să port alerga mai bine, copila mea!
– Bunico, de ce ai urechile atât de mari?
– Ca să te pot auzi mai bine, copila mea!
– Bunico, de ce ai ochii așa de mari?
– Ca să te pot vedea mai bine, copila mea!
– Bunico, dar de ce ai dinții atât de mari?
– Ca să te pot mânca pe tine!
Și zicând aceste cuvinte, lupul cel rău se năpusti asupra Scufiței Roșii și o înghiți.


Morală

Se vede aici cum copiii, de multe ori,
Și mai ales tinerele fete,
Frumoase, mlădioase, cochete,
Fac rău când ascultă de tipi înșelători,
Și nu e un lucru neobișnuit, observați,
Dacă sunt de lupul cel rău mâncați.
Spun lupul, dar din a lupilor mulțime,
Nu sunt toți la fel alcătuiți.
Sunt unii amabili și liniștiți,
Fără răutate și fără asprime,
Galanți și stăpâniți de sentimente „sublime”,
Care urmăresc tinerele fete neexperimentate,
Acasă, pe străduțe întortocheate.
Dar, vai, cine nu știe că acești lupi mieroși,
Sunt, dintre toți lupii, cei mai primejdioși.

vezi mai multe texte de: Charles Perrault



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.