Unei trecătoare - Charles Baudelaire

Asurzitoare, strada urla în juru-mi stran.
Prelungă și subțire, măreț îndoliată,
Mi se-arătă-o femeie, cu mâna-i delicată
Ținându-și fusta largă, ușure, de-un volan.

Și-avea ca o statuie picioarele cioplite.
Iar eu sorbeam cu sete din ochiul ei livid,
Cer pal prin care bate un uragan cumplit,
Durerea ce atrage și-ncântul ce ucide.

Un fulger…Și iar beznă…O mândru chip fugar,
Al cărui ochi la viață adusu-m-a deodată.
Mi-e dat să te mai aflu în veșnicie doar?

În alte timpuri, locuri! Pesemne niciodată!
Căci nu știi unde umblu, ignor ce cale ții,
Că te-aș dori iubită, simțeam că însă știi.


 traducere de Octavian Soviany


vezi mai multe poezii de: Charles Baudelaire



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.