Va veni moartea şi va avea ochii tăi - Cesare Pavese

această moarte care ne-nsoţeşte
din zori şi până-n seară, neadormită,
surdă, ca o veche remuşcare
sau un viciu absurd. Ochii tăi,
vor fi doar un cuvânt zadarnic,
un strigăt mut, o tăcere.
Aşa îi vezi în orice dimineaţă
când singură pe tine în oglindă
te cauţi. O, speranţă dragă,
în ziua aceea vom şti şi noi
că eşti viaţa şi că eşti nimicul.
Pentru toţi moartea are o privire.
Va veni moartea şi va avea ochii tăi.
Va fi ca şi cum te-ai lăsa de-un viciu,
ca şi cum ai vedea în oglindă
urcând la suprafaţă un chip de mort,
ca şi cum ai asculta o gură-nchisă.
Vom coborî-n vîltoare muţi.

traducere A.E. Baconsky

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Cesare Pavese



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.