Caianemus - creaţii proprii

Caianemus Despre mine nu mai zic nimic.
Să zică Pomii, dacă vor – cunosc mai multe decât știu.
Acuma sunt observator - aștept tăcut și răbdător.
Nu mă cunosc. Sunt schimbător. M-au numit ca pe-orice corp, Oana, apropo. Dar să fiu oare doar un corp? Mmm. Nuu! Asta n-o înghit deloc. Zbor, sunt Spirit într-un corp, visez non-stop, sunt schimbător - câteodată ca un nor sau altădată nu-s deloc. Sunt visător, sunt trăitor, empatizând parte din tot. Sunt Spirit prins, captiv în corp să-nvăț ca om cum să fiu Om.
Mulțumesc pentru tot, sunt onorată să devin Om. Deci, să-i ascultăm pe Pomi. 


- - - - - - - - - - -

Distribuie acest autor:

  • Cu ce drept strici ce nu creezi?

    De ce omori tu vietatea
    Ce apare-n calea ta?
    Adu-o acum din nou la viață! -
    Știi prea bine că nu poți!

  • De-nvățat ca lecție-i viața

    Când Spiritul vrea ca să-nvețe
    Limite-și impune,
    Ca mintea sa cu multe fețe
    Să nu-l încurce-n lume.

  • Ce să faci cu lumea asta?!

    N-am ce să fac cu lumea asta!
    Ce s-o ridic sau s-o înalț?
    Nu se respectă inocența
    Și ești mereu amenințat.

  • Mă întreb…

    Mă întreb de multe ori
    Cum am apărut și noi -
    Mii de ani sigur-s puțini
    Noi ca specie ca să fim.

  • Cerul

    Când mă uit pe cerul zilei
    Tot mereu surprind ceva
    Ce leit arată a artă
    Sau o joacă a cuiva.

  • E.T.

    Mi-amintesc cândva demult
    Treișpe ani parc-au trecut:
    Mă trezea ceva în noapte
    Dificil de zis ce oare.

  • Dedublarea

    Eram în tren pierzând o noapte
    Încercând să mă odihnesc
    Căci eram în drum spre Mare
    Numai pentru o scurtă zi.

  • Marea astăzi m-a iubit

    Marea astăzi m-a iubit
    A fost ca niciodat`
    Și-n cântec de iubire-nalt
    M-a scăldat pân` am plecat.

  • Șansa

    Ți se oferă o șansă o dată
    Să-mplinești menirea-n viață
    Și posibilități multiple
    Ți s-arată dintr-o dată.

  • Copii

    Copii-s noua generație,
    Viitorul tău ca om,
    Dăinuire a acestei specii
    Și ridicarea ei în confort.