Gheorghe Istrate

Gheorghe Istrate

Gheorghe Istrate (11 mai 1940 - 2 septembrie 2017), având încrustată în nume emblema dealului tutelar al istoriei de la Curbură (Istriţa), după absolvirea şcolii generale în satul natal - Limpeziş (Movila Banului) şi a Liceului „B.P. Hasdeu” din Buzău, nu se poate înscrie la facultate din cauza acuzaţiei (false) că tatăl său a fost... legionar. Devine bibliotecar comunal, apoi elev la Şcoala postliceală de biblioteconomie şi îndrumători culturali din Bucureşti (de unde este exmatriculat tot pe bază de... dosar), impiegat de mişcare la CFR... În timpul efectuării stagiului militar, soldatul Gheorghe Istrate câştigă locul I pe ţară la un concurs naţional de poezie al revistei „Viaţa militară”. Cu această ocazie îl cunoaşte pe Tudor Arghezi şi i se aprobă, după clarificarea „informaţiei” din dosar, susţinerea unui nou examen de admitere la Facultatea de Limba şi Literatura Română din capitală. Reuşeşte, obţine bursă pentru toţi cei cinci ani de studiu şi e lăsat la vatră.


Îi va avea profesori, printre alţii, pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexan-dru Piru, Zoe Dumitrescu- Buşulenga, Romul Munteanu, Ion Ianoşi, Mircea Martin etc, printre colegii de an aflându-se: Constanţa Buzea (de care îl leagă o prietenie ce va dura până la asfinţitul poetei), Ion Alexandru, Dorin Tudoran iar din anii mai mari de studiu îi cunoaşte pe Virgil Mazilescu, Gh. Pituţ, Gabriela Melinescu, Lurenţiu Ulici, Marius Robescu, Mircea Iorgulescu, Marin Mincu, Vasile Blendea şi alţii.


Debutează editorial în anul 1968, cu volumul Măştile somnului (apărut în colecţia „Luceafărul” a Editurii Tineretului, pentru care primeşte mai multe premii.)


Vor urma: Poeme (Valea Plângerii) - Ed. Eminescu, 1971; Pseudopatriar-chalia - Ed. Cartea Românească, 1974; Zodia Şarpelui - Ed. Albatros, 1975; Cântec la izvoarele lumii - Ed. Militară, 1975; Sceptrul singurătăţii - Ed. Cartea Româ-nească, 1978; Rune (antologie), - Ed. Cartea Românească, col. „Hyperion”, 1980; Oase de fluturi - Ed. Cartea Românească, 1982; Interiorul tăcerii - Ed. Cartea Românească, 1985; Despărţirea de cuvinte - Ed. Cartea Românească, 1988; Ritual/ Rite (antologie bilingvă româno-franceză în tălmăcirea Ginei Argintescu-Amza), Ed. Metafora, 1995; Limpeziş. Locul fiinţei (antologie) - Ed. SAS, 1997; Versuri/ Gedichte (selecţie bilingvă româno-germană) - Ed. Radu Bărbulescu, München – Germania, 1999; Distilerii nocturne (microantologie) - Ed. Signata, 2000; Fragmente despre infinit - Ed. Crater, 2000; Puberul divin (33 sonete imperfecte) - Ed. Pallas, 2003; Omul întrerupt (Poetul în pelerina lui apostolică), Ed. EX PONTO, 2007; Omul întrerupt/ Der unterbrochene Mensch - Ed. Radu Barbulescu, München, Germania, 2008 etc.


În anul 2000 a primit Premiului „Mihai Eminescu” al Academiei Române.


Pentru a întregi această succintă prezentare reproducem un scurt fragment din prefaţa volumului Dialog cu invizibilul (apărut în 2010, când Poetul împlinea 70 de ani), semnată de Dumitru Radu Popa (Scriitor şi critic literar român, Directorul Bi-bliotecii de Drept la New York University):


„Gheorghe Istrate a ales dintru începutul poeziei sale, primită nu fără puţină mirare şi vâlvă la vremea respectivă - într-un timp în care nu ne lipseau poeţii! –, încercarea de a capta printr-un ceremonial al rostirii, arhetipul obsedant al fiinţei sale lirice. Este vorba, cum lesne se poate observa într-o operă ce acoperă astăzi, iată, nu mai puţin de 50 de ani, că poetul din Limpezişul Buzăului, atât de drag şi adesea evo-cat ca un mirabilis locum, se prosternează în faţa copilului primordial, a acelui prunc aruncat în lume, o alegorie a purităţii, a totalităţii, zeu atotputernic şi mărturisind des-pre forţa invincibilă a vieţii în mai toate religiile şi tradiţiile populare, incluzând fol-clorul românesc. Iar copilul primordial al poeziei lui Istrate e un veritabil simbol al totalităţii: minuscul şi uriaş totodată, în stare să umbrescă lumea cu simpla închidere a pleoapelor sale. (…)


Nu sunt mulţi poeţi în literatura română care să se fi dedicat atât de mult - într-o poezie care nu se vrea şi nu are aparent nicio nuanţă teoretică - tainicului, enig-maticului, misterului, dar şi revelaţiei aduse de cuvinte, fie ele inscripţii, semne ori semnale. Poetul este în mod cert adesea bolnav de cuvinte, cum alteori e captiv sau mântuit. Toate aceste ipostaze vorbesc despre o filosofie adâncă, ancestrală, cu rădăcini atât de vechi – şi totuşi atât de modernă în felul rostirii.


Gheorghe Istrate, iată un nume de care, fără cea mai mică umbră de îndo-ială, vom avea să dăm seamă la judecata din urmă a poeţilor, când, cum şi unde va fi să fie ea! Şi o operă ce şi-a câştigat rândul întâi chiar şi în cele mai selective, severe biblioteci!


*


„Gheorghe Istrate este un poet incomensurabil mai mare decât ecoul poeziei sale. Ce surprinzător e să constaţi cu câtă pudoare, cu câtă perseverenţă, cu câtă variată pa-siune, şi cu ce admirabile rezultate, acest poet lipsit de ostentaţie şi-a alcătuit, şi-a cultivat, şi-a desăvârşit un mit al său, prin simpla dar sugestiva potenţare a unei perspective tradiţionale!”


Ştefan Augustin Doinaş


*


El e într-adevăr un autentic şi un convulsionat a cărui unică mască o formează blândeţea, sfielile.


Ion Caraion (1968)


*


Gheorghe Istrate a ajuns la un mare rafinament al expresiei în versuri ce ţine parcă de nişte ceremonii secrete pe care însuşi poetul le numeşte, de altfel (…) ritu-aluri.


Al Piru (1982)


*


Crisparea şi înfricoşarea în faţa necunoscutului universului, condiţia eului deopotrivă legat de autohton şi impecabila versificaţie clasică dau acestei poezii ten-siune şi originalitate


Marian Popa (2001)

- wikipedia -

Distribuie acest autor: