Marin Sorescu

Marin Sorescu (n. 29 februarie 1936, Bulzeşti, judeţul Dolj - d. 8 decembrie 1996, Bucureşti) este considerat unul dintre cei mai mari scriitori români contemporani. Sorescu (poet, dramaturg, prozator, eseist şi traducător) a fost cunoscut în timpul vieţii pe aproape toate continentele planetei. Operele lui au fost traduse în mai mult de 20 de ţări, totalizând peste 60 de cărţi apărute în străinătate. S-a facut remarcat şi prin preocuparea pentru pictură, deschizând numeroase expoziţii în ţară şi în străinătate. Fară a se înscrie într-un partid politic după Revoluţia română din 1989, ocupă functia de Ministru al Culturii în cadrul cabinetului Nicolae Văcăroiu (25 nov. 1993 - 5 mai 1995).

Marin Sorescu debutează în 1964, la vârsta de 28 de ani, cu volumul de poezii satirice "Singur printre poeţi". Până la moartea sa în 1996 mai publică încă 23 de volume, devenind o figură marcantă a poeziei româneşti contemporane. În 1966 primeşte Premiul Uniunii Scriitorilor pentru "Poeme", reuşind să repete această performanţă de încă 5 ori pe parcursul carierei. Printre volumele cele mai cunoscute se numără "Tuşiţi" (1970), "Suflete, bun la toate" (1972), precum şi ciclul de 4 volume intitulat "La lilieci" (1975, 1977, 1980, 1988), un univers poetic construit pornind de la un cimitir ce poartă acest nume. Poezia lui Sorescu acoperă o zonă literară largă, stilul său ironic şi degajat trezind în cititor spiritul ludic al copilăriei. De altfel multe dintre volumele sale sunt dedicate celor mici ("Unde fugim de acasă?" - 1967, "Cirip-ciorap" - 1993). La moartea lui au rămas în manuscris cincisprezece volume, poezie, eseu, jurnal şi roman.

Dramaturgia lui Marin Sorescu abordează cu precădere tematica teatrului poetico-parabolic în trilogia Setea Muntelui de sare, care cuprinde piesele Iona, Paracliserul şi Matca. Uneori autorul abordează fie teatrul contemporan în Există nervi sau teatrul istoric în A treia ţeapă, sau scrie o serie de comedii cum ar fi Răceala sau Vărul Shakespeare, al căror mobil este chiar ironia muşcătoare, împrumutată din lirica soresciană.

Deşi rămasă în umbra capodoperelor lirice şi dramatice, proza soresciană este una dintre cele mai viguroase din literatura română. Viziunea vizuinii şi, mai ales, Trei dinţi din faţă sunt două din romanele sale cele mai reperezentative.

Distincţii:

Premiul Academiei Române (1968, 1977)
Medalia de aur pentru poezie "Napoli ospite", Italia, 1970
Premiul Academiei Române pentru dramaturgie, 1970
"Le Muse", acordat de Accademie delle Muse, Florenţa, 1978
Premiul Internaţional de Poezie "Fernando Riello", Madrid, Spania, 1983
premiul Herder, acordat de Universitatea din Viena în 1991 pentru întreaga activitate
Premiul Uniunii Scriitorilor din România, (de şase ori, pentru poezie, teatru şi critică literară)