Măgarul zburător - Anton Pann

Un nerod odinioară,
Cu mintea lui cea ușoară,
Se scoală, își ia măgarul,
Îi pune-n spate samarul,
S-aruncă-ndată pe dânsul,
Dă cu nuiaua într-însul
Și pleacă către pădure
În mână cu o secure,
Ceva lemne să doboare,
Din copaci crengi, uscăcioare.
Pădurea din întâmplare,
Se află pe un deal mare
Și jos în poalele sale
Spumegă un râu la vale ;
Aci el dacă se duse
A privi pe sus se puse
La toți copacii d-arândul,
Pironindu-se cu gândul.
La toată învârtitura
Belea ochii, căsca gura.
Ca să vază crengi uscate
De proprietar iertate,
Fiind verzile oprite
C-obiceiuri legiuite.
Deci privind el spre o parte,
Văzu-n vale, nu departe,

Un copaci gros la tulpină,
Uscat pin' la rădăcină,
Carele crăcile sale
Le plecă spre apă-n vale,
Aleargă-n grăb' îl privește,
Se bucură și zâmbește
Că i-a ajutat norocul
Să-și încarce dobitocul.
Nu știa-ngrab cum să saie.
Să se urce ca să taie ;
Cum se urcă sus, îndată,
Craca-ntîia fu jos dată,
Pe loc p-a doua lovește
S-o doboară voinicește ;
Apoi se urcă la alta.
După aceea la mai-nalță,
Taie, nici una nu lasă,
Vrând să le care acasă.
Când lăsă lemnul prăjina,
Se uită jos la tulpină,
Să vază grămada dată,
Cum stă la pământ culcată.
Și uitându-se, săracul,
S-a închinat ca de dracul,
Văzând că crengile sale
Se duceau pe râu la vale :
Că toate în el căzuse
Și de apă au fost duse.
Acuma dar ce să facă ?
Nu mai rămăsese craca,
Trebuia acea tulpină
S-o taie din rădăcină ;
Se dă jos și se gîndește,
În tot chipul chibzuiește,
Ce fel să o nemerească,
Nu cumva iar să greșească ;
Că vrea el cu vreo pază
Copaciul spre deal să cază,
Căci și el caută încă
Spre prăpastia adâncă.
Dar gândirea i-a fost scurtă,
Că nu pierdu vreme multă.
Ci până scobești un dinte
Ce să facă-i veni-n minte.
Și luînd funia-ndată
Cea de la samar legată,
Mai ia căpăstru, brâu scoate,
Leagă una d-alta toate,
Face o funie lungă
Mai departe să ajungă.
Apoi urcă dobitocul
Unde era mai sus locul.
Apucă funia-noadă,
De samaru-i despre coadă,
D-acolo în copaci se suie,
Vrând pe voia-i să-l supuie,
Țeapin pe vîrfu-i o leagă
Și face o faptă-ntreagă.
D-aici în grab se pogoară
Ca o pisică ușoară,
Apucă securea lată
S-ncepe să taie-ndată.
Taie, mii de ori lovește.
Stă puțin, se odihnește,

Și iar ia securea-n grabă,
Că un ager l-a sa treabă.
Taie până nu mai poate,
Așchii peste așchii scoate ;
Când s-apropie să cază
Așteptă spre deal să-l vază,
Dar, unde ? copacul mare
Nu vrea să-i dea ascultare,
Ci începând să trosnească,
Și spre vale să pornească
Ridica în zbor măgarul,
Cum era cu tot samarul,
Și în vederile sale

ÎI aruncă peste vale.
Iar el, privind la înălțime,
Măgaru-n zbor cu iuțime,
Căzu îndată pe vine
Și începu să se închine,
Zicând : -
Ce minune mare,
Din cele în hune rare !
De ce muri bietul taică
Și nu trăi dragă maică
Sa vază măgar cum zboară
Ca o pasăre ușoară ?
Ieri de muream,
Doamne bune,
Nu vedeam astă minune !

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Anton Pann



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.