Maestrul cu botniță - Ancelin Roseti

Caut paradisul cu lumânarea…,
şi-o gură cu pasul trândav,
truditoare în ocnele fericirii,
mă învaţă limba locurilor izolate, cicatrizându-mi toate speranţele şi repetând nimicul anapoda, în numele meu, până la foşnetul vieţii, până în punctul zero al memoriei voastre, pe unde va trece, spre-ntinsa-i solitudine, însuşi dumnezeu, arzând de pe cadavre toţi solzii şi spălându-vă, în linii mari, hoitul fără de cusur al auzului:
"Pregătiţi instrumentele ironiei…! —
lăfăiţi-vă în istoria înjghebată
de propriile voastre inimi !"

Nu poţi, doamne, ba poţi!…
Fântânarii tăi şi-au visat fântânile lor luându-şi câmpii şi-au murit de sete prin somn. O sorcovă tristă îşi arcuieşte mirodeniile în ajunul sufletului meu, încredinţându-mă acestui trup cu obloanele trase şi lăsându-mă de izbelişte ca pe o pasăre dezacordată celor mai de seamă navigatori prin măruntaiele visătoare ale omenirii —
Jind, Vrerea Ta, Capriciu, Râvnă…!

Nu poţi, doamne, ba poţi!…
Siluete de mare vervă şi somn,
Flaşnetari în hainele lor
stau la nuntirea ochiului meu cu lumea, ascultând solemna întocmire a cărnii, o silnică veneţie de lauri şi larve, mereu pe urmele mele, mereu din ocnele tale crescând.

...Şi maestrul cu botniţă:
"Leturo mah ep er tinderi mespureda gate"

Iar ecoul ― dând dezlegarea la peşte:
"Heji dutir suro,
Heji mantine suro,
Kongi suro gibaste,
Zetrome in leea stape
Meriva dal pendenteri,
Detel y fe,
Detel bina y fe,
Umo, umo gibaste
Umo, umo ricledi!
Leturo dutir suro, Heji mantine suro" —

şi sunetele cresc dintr-o limbă brodată în dialectica morţii, smulgându-mi canoea potopului din trup…

Adăugat de: Adina Speranta

vezi mai multe poezii de: Ancelin Roseti



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.