Doină - Ana Blandiana

Soră fragă, frate hrib,
Descântați-mi să mă schimb.

Soră mură, frate-alun,
Învățați-mă să spun –

Nu mă doare, nu îmi pasă,
Codru-i verde, frunza-i deasă,

Ceru-i cer, iarba e iarbă,
Nu gândește, nu întreabă.

Trece clipa nu se sperie –
Clipele mai sunt puzderie.

Trece ora, nu se teme –
Orele se scurg pesemne.

Trec și zilele ușor –
Ãsta o fi rostul lor.

Trece anul ca un gând –
Unde s-o mai fi ducând?

Trece veacul, nu i-e teamă –
Nici nu la băgat în seamă.

Soră floare, frate spine,
Faceți-mă și pe mine

Să nu simt, să nu mă doară,
Să învăț de la izvoară

Să tot cânt și să tot curg
De din zori până-n amurg,

De din zori până-n chindie,
Din vecie în vecie...

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Ana Blandiana



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.