Tu ce ești a naște - Alexandru Macedonski

Tu ce ești a naște, suflet rupt din mine,
Clipă dintr-o viață plină de suspine,
Poate la necazuri ai să mă blestemi
Și vei zice, poate, c-ar fi fost mai bine
Rămânând ce fost-ai să nu-nveți să gemi,
Tu ce ești a naște, suflet rupt din mine.
Zi oricare vorbă la nenorocire
Oare eu născut-am cu a mea-nvoire?
Însă niciodată nu uita că eu
M-am luptat în lume fără șovăire
Și mi-a fost în sprijin bunul Dumnezeu
Zi oricare vorbă la nenorocire.
Către-aceleași lupte poartă al meu nume
Fără-a ști ce soar ta vei avea în lume
Și la urmă trece-l altuia și tu
Va veni răstriștea vrând să vă sugrume,
Dar și mie-mi strânse gâtul cât putu
Către-aceleași lupte poartă al tău nume.
Viața e o mamă pentru mulți grozavă
Orice zi le-aduce un pahar de-otravă
Cerul este însă plin de străluciri,
Și a sărutării flacăra suavă
Umple-al nostru suflet cu-ndumnezeiri,
Și e dulce viața chiar când e grozavă.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.