Noaptea albă - Alexandru Macedonski

Luna varsă în odaie
O fantastică văpaie,
Iar cu capul aplecat
Stă poetul care-odată
Pe o coardă fermecată
Lumea toată a-ncântat.
Fruntea lui nensuflețită
Pare-n raza strălucită
Ca un munte pleșuvit,
Ochii lui fără privire
Îți insuflă o-ngrozire
Ce te lasă-nmărmurit.
Printre florile de-afară
Doarme geniul pe scară
Ca un mort de nemișcat,
Pe când luna maiestoasă
O lumină îndoioasă
Pune-n cer ul neschimbat.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: Alexandru Macedonski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.