Prea răul simptom - Adrian Păunescu

Dac-am ajuns şi eu la renunţare.
Dac-am ajuns şi eu să vreau să tac.
Luaţi aminte, boala e prea mare,
Şi nu-i nici vorbă să mai aibă leac.

Nepricepuţii se pricep la toate,
Ei, care au uscat tot ce-au atins.
Ne dau cartele pentru libertate,
Şi sting ce nici furtunile n-au stins.

Greu încercată, maica noastră ţară,
Sunt emigrantul refulat şi trist,
Ce s-a decis din tine să dispară,
Pentru anonimatul conformist.

La ce au fost acestea, toate bune?
De ce v-am mai mişcat, compatrioţi?
Când ce-i valoare, e deşertăciune,
Şi-i sunt administratori vechii hoţi?

Tu, Doamne, mi-ai dat carnea, şi nu piatra.
Simt patria plângând în carnea mea,
Când e urmat, să vaccineze vatra,
Un prost tembel, de un deştept lichea.

Inteligenţa ta şi azi se vinde.
Cu mult, cu mult sub cel mai jalnic preţ,
Să aibă noii tăi burghezi merinde
Şi fiara zilei elegant coteţ.

Dacă la asta duse-ntreaga luptă,
Mă scuz de toată zbaterea-n zadar,
C-un toc vulgar şi c-o peniţă ruptă
M-apuc sa scriu pasteluri la ziar.

De la prezidii şi de pretutindeni
Pe totdeauna rog să fiu exclus,
Îmi cumpăr, conştiinţei mele, pinteni
Şi-nvăţ să fiu tălmaci româno-rus.

Sunaţi întruna, telefoane scurte,
Tăiaţi-mi dreptul de-a vă întreba,
Măcar c-am fost numit poet de curte;
De astăzi sunt un critic de saltea.

Dar nu ştii tu că eşti ameninţată
Și generalii tăi sunt laşi, sînt slabi ?
O, una pot şi cei pitici să-i bată
Pe noii muşatini şi basarabi.

Degeaba e aşa tot ce aşa e,
Când oamenii se urmăresc fidel
Prea mulţi cu lacrimi de săraci se laie
Şi gura-şi şterg cu falduri de drapel.

Mă simt ridicol, stâpânit de teama
Că, apărându-ți dreptul, par suspect,
Să fie-n veci nefericită mama
De-am să mai fiu în lupte subiect.

Las totul să se-ntâmple de la sine;
Poţi să mă răstigneşti şi să mă ari,
Voi emigra tot mai adânc în tine,
Vânat de trădători şi de barbari.

Nu se mai poate, trec spre bătrâneţe,
Şi-n loc de mine însumi să profit,
Eu îi învăţ pe cei ce-or să mă-nveţe
Către final cum trebuia trăit.

Întruna tracasat, mereu în priză,
Jertfindu-mă de drag de ideal,
Măcar dac-aş picta o Mona Lisă
Hlizită-n felul caricatural.

La mine vin cei urmăriţi de jale
Şi-mi poruncesc întruna ajutor,
Sunt servitorul crizei generale,
Ghişeu deschis durerii tuturor.

Drept cap mă iau, de mi se-ncrediţează?
Eu însumi jalea mea n-am cui s-o-nchin,
Că mintea toată noaptea-mi arde trează
Şi capul meu îmi pare-un cap străin.

Puteam să fi rămas poetul-greier,
Să cânt docil în stilul lăutar,
Dar ţara mi-am purtat-o blând în creier,
Sub fruntea ca o piatră de hotar.

Nimic din tot ce-am spus nu neg, aşa e,
Dar voi tăcea tot ce-am avut de spus,
Voi fi rebel la mine în odaie,
Şi-n rest voi fi un conformist supus.

Nu-i mare pierdere un om, ştiu bine.
Dar acest om în limitarea sa
A fost fanaticul fără ruşine
Ce însuşi nu credea că va ceda.

Îmi cer iertare pentru toate-acestea,
Şi-ngenunchind în templul colectiv,
Vă dau asigurarea, nu doar vestea,
Că voi tăcea mereu, fără motiv.

Zdrobiţi-vă în ranguri şi-n mizerii,
Turnaţi-vă atent şi reciproc,
Nemaiiubind, n-am cum să mă mai sperii.
Nici cum să mă feresc de nenoroc.

Strângere de mână şi plânsu-mi,
Ia strigă suferinţa tuturor.
Dar tac şi emigrez în mine însumi
Și-aştept să treacă veacul şi să mor.

Poezii cenzurate

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.