Adina Speranta - poeziile altor autori

Zbor de pasăre curată
suie limpede spre cer
din adânc de piatră lată
de sub reci rugini de fier.

Într-o zi se va vorbi despre noi
la fel de simplu ca despre stejari.
Oamenii vor fi spălați de noroi,
iar copiii de-acum, oameni mari.

Tot mai vânăt, murgule, e ceasul
la întorsul ultimului drum.
De când batem vămile cu pasul
ți-ai tocit potcoavele de fum.

Luminând feerică
inima-i biserică.

Gândul mi se reazimă

Fata intrase sfioasă-n pădure.
Stejarii aveau trunchiuri tari de bărbați,
robuști, rămuroși, răsfirați,
cu semne vechi în piepturi, de secure.

Stă copac lângă copac,
frunză lângă frunză cântă.
Le despoaie, le frământă
vântul - călător buimac.

Trec primăveri cu flori la subsuoară,
în struguri mustul toamnelor și-l suie,
se cern zăpezi a nu știu câta oară,
noi tot aici, noi tot bătuți în cuie.

Pe drumul iernii, dezghețat de pași,
mă târâi, trist și obosit, în gloată
și-mi strâng la piept mantaua de ocnaș
să-mi apăr focul inimii de zloată.

O, de ce uităm, de ce uităm
șoaptele, privirile, căldura,
care frig pupilele și gura?
Obosim cu timpul… înghețăm.

Mâna care-a strâns de gât se strânge
vânătă, în cântec de prohod.
A căzut Bastilia de sânge
și-a murit un veac pe eșafod.