Adina Speranta - poeziile altor autori

Steaua pe care o ating se aprinde, noaptea-și întunecă ochiul ei plin de lacrimi uitate — floarea de cătină dusă de umbrele tale se clatină.
O, mai rămâi, mai rămâi, mai rămâi — dragostea ta ruginită prin vii noaptea mea arde.
Somnul din frunză pleoapele-l simt ca pe-o boală ascunsă.
Capul tăiat al copacului cade — uită durerile noastre nomade, lasă-mă toamna în prada furtunii, singur de mine să rad ca nebunii, singur același îndemn ascultăndu-l, singur în brunul

O găleată de var și o pensulă, nevoia de-a scrie pe zid,
nevoie de dur, de materiale solide, nevoie de vertical.
Hârtia nevertebrată se-ntinde, silaba se-ntinde,
sensul, se-ntinde totul ca plaga, orizontal, totul

Zăpada cade mereu și fiarele codrilor umblă adulmecând flămânde urma -și în preajma
cadavrelor înghețate se-adună seara o zoologie meschină.

Cu nimb de clown răsare peste păduri scuipătoarea de alamă a tuberculoșilor lirici, talerul

Doamne, dă-mi iarăși dorul de moarte al strămoșilor mei, nu mă lăsa să accept
lâncezeala, rugina și lanțul - deschide-mi porți mari de stejar, și așterne-mi douăsprezece
poduri, și dă cailor să-mi poarte coama.
Ochilor mei dă-le iar cristalinul de gheață pe care

Întâi apărură semne bizare - cuvintele moarte zărind pe trotuare, cuvinte părând amețite, și
altele, multe, derivind sub caniculă, agonizind paralitice.

Apoi începură volumele - cioclii trudeau impasibili, vuietul rotativelor sumbre, lazaretele,

Pescărușii răsar dimineața din apă
Ca niște nuferi ai mării ;

O clipă plutesc pe-ntinderi albastre

Între două minciuni, între două culori, între două iluzii, am fost tineri, ne-am maturizat, am crezut unii în minciunile altora, ne-am vopsit unii în culorile altora, ne-am hrănit unii cu iluziile altora.
Mereu între două alternative înșelătoare, iată, ne-așteaptă acum vârsta de gheață, iar cei ce vin după noi vor întoarce clepsidra.
Ruinată și neagră crește moara de vânt în care s-au cuibărit animale și păsări de noapte, spada cade-n noroi, lâna de aur agățată de crengi putrezește departe, iar învingătorii cerșesc la porțile celor învinși.
Nu, nu vom mai face războaie -fără luptă vom cădea învinși, fără luptă ne vom învinge unii pe alții în false carnagii, într-un imens măcel demagogic.

Într-un demult, cândva, odată.
sufletul nostru, pentru foarte puțin, a trecut
alunecând pe-o albie falsă - și astăzi
când povestim legendele vechi, totdeauna excludem

Para paraistorie, paralirica, paraviață, totul seamănă și totul e altceva -și o puzderie de
copii care latră devorându-l pe
Cronos.

Împlânt în pământ o nuia de răchită,
O nuia mlădioasă și galbenă —
Și mă gândesc la pașii tăi când treceai
Pe nisipul de aur al mării.