Adina Speranta - poeziile altor autori

Mă strigă o pasăre -
Tioncul
din noaptea grădinii.
Dintr-o scorbură

(X)
De vină poate fi
ziua aceea
de primăvară ieșită din minți

Părinții cred mai mult în grinzile de lemn,

în bolovanii strânși la temelia casei, în câinii care stau la pază, e-atât de-aproape soarele că poți să-l torni pe pâine ca mierea dintr-un stup, și ce prietenie mai trăiește între un om și dealul pe care-l duce-n spate, dar noaptea groaza umflă pereții până crapă, o pâine înjunghiată, încet, se face lemn, un roi de greieri negri fac poduri peste vetre, și ii aud cum cheamă o bufniță surdă să ne azvârle-n cer.

Vântul de coame,
burțile supte —
am văzut herghelia
fierbând zăpezile

De pe muntele
Datoriei
privii încremenit o clipă
omenirea;

Nu mai vedem bisericile cum plutesc pe ape și ne rugăm în cor cu toate semințiile să ne salveze marea.
Până departe apele-au fugit de noi și vine
Noaptea,

Paznicii
nu vor fi pedepsiți niciodată,
atenția lor se concentrează
pe aerul adânc

Acum, când șaptezeci de dealuri și șaptezeci de văi mirate adaugă la eternitate și miriadelor de valuri
încă un deal ce se va zbate până la moarte lângă maluri, tu faci să plângă mineraluri de nu mă afli în cetate.

Voi fi bătrân cum nu se poate

M-aș duce-ntr-un ținut
de sănătate,
cu soare-ntotdeauna,
și să mă bat cu tauri,

O clipă a trăit vacarmul
când toată lumea a ieșit din case
și toți am alergat în piețe,
luminile orbecăiau pe poduri,