Adina Speranta - poeziile altor autori
- Cunoaștere - Daniel Turcea
a cunoaște
cerul, înseamnă
a fi cerul
- Ceremonia - Daniel Turcea
împodobită cu absență
voluptatea
numelui și-a morții, n-o mai ai
- Ce va fi - Daniel Turcea
I
Ce va fi când se va afla
ce putere aveai, cât puteai făptui
- Calea Lactee - Daniel Turcea
Lumina, stinsă, a pletelor
vălul cărnii.
- Balada splendorii - Daniel Turcea
trezește zborul
ce L-ai pus
în ou
- Balada păsării - Daniel Turcea
Vie Lumină
venind pe cale
inima-mi cere,
- Asemeni - Daniel Turcea
Asemeni
asfințirii
degetele
ezită.
- Asemenea dimineții - Daniel Turcea
Iată frumoasa, omeneasca înfrângere, la mare preț,
dar eu unul sunt martor, eu am văzut
acei oameni, blânzi, de neînfrânt.
Învățând nemurirea, ochii i-am privit. Suferința
- Anastasia (pământul inimii) - Daniel Turcea
pământul inimii
facă-se cer
un cer arzând
- Anastasia - Daniel Turcea
blândețea candelei îi arde
în inima
ce nu mai știe
nimic asemeni, în iubire, pe pământ

Distribuie aceste poezii: