Adina Speranta - poeziile altor autori

Ne-alungă vremea totuși! Încet, încet se trec
Aceste mâini crescute și trunchiul lor întreg.
Ce vânturi cheamă, Doamne, din goluri depărtate
Și-mi clatină făptura și rupe crengi uscate?

lui Emil Botta

Ce plină mi-e inima de albastru!
Cum fluieră vântul prin iarbă!

O creangă îndoită pe urma unui gând,
Tiparul ei se pierde pe undeva-n pământ,
Și se repetă-n fructul cu cinci semințe noi
Care-a căzut din zarea de purpură-ntre noi.

De dragoste spun alții și-i înțelegi mai bine
Decât m-ai înțelege în locul lor pe mine.
Prea mult pământ îmi cară cuvintele la vale,
Cirezile dau buzna cu ele din ocoale,

I

Hotarului asemeni, mi-e sufletul prea plin
De lumea vegetală, de păsări și insecte,

Și păsările iarăși se duc și nu mai vin,
Rămân și câmpul singur și streașina pustie.
Se limpezește cerul butoaielor cu vin
Când toamna-i tot mai rece și tot mai cenușie.

O fată-naltă, numai veselie,
Cu lanuri mari de grâne şi de foc
Umblă-mbrăcată-n fote lungi şi iie,
C-un curcubeu de bete pe mijloc.

Cântând îşi deschidea poetul
hotarele destinului.

Desprinşi din cântecul-inel,

Propoziție visată:
Să nu pleci, l-ai văzut
cum a venit? să nu pleci!
Soarele e un măr căzător

O ușă, nici măcar atât, numai pragul,
Numai golul acestei uși într-un câmp gol.
Cine trece prin el se împarte, fantomele jumătății îl zăresc.