Adina Speranta - poeziile altor autori

plângi cu fruntea-n perna albă
unde părul meu demult
a crescut încet și singur
din nesomn și din oftat

O, de-ai putea primi un munte-ntreg
Venind la tine din statornicie,
Și-n neputința de a-l înțelege,
Să te destrami retras în poezie,

Răsare ca o lună și apune
Sufletul meu, nici tânăr, nici cărunt,
Atât de rar mă-ndur să cred că sunt
Ceva mă-ngândură, ca o genune.

Să nu uităm acest interior,
Pătratul de pădure al ferestrei,
În fumul lunii alungit ușor.

De margine, de sine-s îngânată
Deasupra trebuie că sunt copaci,
Te las să spui cuvinte, ori să taci,
Și libertatea asta te îmbată.

A fost odată, și mai e, în amintiri adânci,
O cameră-n subsol ca într-un ghem de mucegai.

Curajul meu s-a înnegrit pe zidul camerei acelei,

Și cine vine singur către sine
Cu-ntreaga lumii-nsingurare vine.
Îndurerarea lui trăiește oarbă,
Vederea lui nimic nu ține minte,

Când dintre toamne da-m-or la o parte
În anotimpul de cucernicie
Ascetizând în alb ca o stafie,
Cu ochi de somn aș reciti o carte .

cu degetele pline de ghimpi
cu solzi și polen pe obraji
te caut
străbat un ținut foșnitor

Cu clasic dor vin la coline,
Acolo unde nu sunt ruine,
Unde se-ngână umbra cu sine.