Zi de rând, biserică, însemnări. - Artemie

Bătrâna Safta şi-a făcut semnul crucii, a pus o lumânare în sfeşnic, şi şarc-şarc s-a apropiat de locul ei obişnuit. Urma Apostolul şi Evanghelia, după care poate să stea jos până la sfârşitul slujbei, astăzi nu sunt atât de mulţi oameni în biserică, poate pentru că este o zi de rând, sau poate pentru-că de acest sfânt nu a auzit prea multă lume, nu ştim. În astfel de zile părintele citeşte toate pomelnicele cu voce tare, acestea au un „tarif” mai mare, de aici şi atenţia sporită, le citeşte însuşi preotul, nu paracliserii.


Totul se desfăşura după o rânduială obişnuită, douăzeci de oameni, într-o biserică în care pot încăpea cincizeci de enoriaşi, această bisericuţă a fost construită temporar, în apropiere se construia o biserică mare cu cinci turle şi clopotniţă. Biserică temporară, sună straniu, mai ales din gura celor care îl slujesc pe Cel Preaveşnic. Deşi în această lume, toate sunt trecătoare, până şi bisericile... Safta se uita spre catapeteasma aurită, gândindu-se probabil la faptul că acest aur este şi din banii ei, a bătrânei Safta. A adunat un bănuţ cu altul, aproape un an de zile, atunci când a aflat de la epitrop că pictorul care s-a angajat în auritul icoanelor, a plecat în pelerinaj prin lume cu tot cu avansul primit şi foiţele de aur. A dat banii epitropului fără regret şi fără mândria fariseului. De atunci are asigurat locul ei în colţul din dreapta cât şi rândul de a vinde la pangar din două în două Duminici. Iar de sărbători are o misiune importantă de a pune covor sub analog, după care trebuie să urmărească ca nimeni să nu calce pe acel covor. Iar după Litie îl strânge şi îl duce în debara.


Astăzi este luni, nu se cuvine nici un covor, lumânările se topesc, toate merg după rânduială. A obosit Safta şi a luat loc, numărând din nou oamenii pe degete. În faţa ei stă Ioan şi ţine o metanie în mâna dreapta, priveşte în jos numără boabele de pe metanie şi şopteşte ceva neclintit. Anul trecut Ioan a venit la Biserică, adică cum a venit, l-a adus soţia, şi nu avea metanie, avea doar o undiţă, aşa se tot plimba prin lăcaş cu undiţa în mâna dreaptă şi cizme de pescar în picioare, şi cu mâna stângă în buzunar. I-a dat soţia o lumânare, l-a pus într-o încurcătură, mult se uita dânsul la acea lumânare, iar după a scos o brichetă din buzunar şi i-a dat foc. A mai stat puţin şi a plecat în treburile lui. Iar peste o săptămână s-a întors, şi a rămas aici de atunci.


- Bună dimineaţa! - A răsunat o voce puternică de la pangar. Dar acest vozglas nu intra sub nici o rânduială.


- Bună ziua! Unde să pun o lumânare pentru noroc? Am venit să pun una pentru fratele meu, de care să iau şi de unde?!


Se simţea că acesta ascunde o jenă sub această voce puternică, fireşte acest gând jenant doar cu puterea vocii îl poţi ascunde. Cine ştie, poate îl zăreşte cineva pe aici, iar după va fi nevoit să explice la una dintre petreceri, după ce nevoi a mai ajuns la Biserică. Gheorghiţă care a renunţat la acte cu cip, citea din Apostol, iar dinspre pangar se auzeau doar „frate”, „noroc”, „lumânare”. Safta s-a ridicat de pe scaun şi a rămas în poziţia de samurai. Acum nu se mai uita spre aurul de pe icoane, din partea Altarului se îndrepta spre dânsa trimisul părintelui, paracliserul Ilie. Acesta îi şoptea ceva tânărului la ureche, fiind acompaniat de artileria grea din vocea bătrânei Safta.


- Acum se va citi din Evanghelie, trebuie să asculţi şi să taci, părintelui nu-i place gălăgia!


Băiatul, s-a întors cu faţa spre Altar şi a spus:


- Îmi cer scuze! Şi a încremenit cu lumânările în mână.


Lecturile au durat mai mult decât în zilele obişnuite, fie că aşa este scris în Tipic, fie că paracliserul din nou a greşit ceva, urmau să fie de toate patru pericope. Băiatul a răbdat şi a tăcut, iar după a treia pericopă, nu a mai rezistat şi s-a îndreptat spre sfeşnice. Bătrâna Safta a simţit că este clipa ei de glorie, şi-a făcut semnul crucii, a cerut iertare din mers pentru greşeala făcută şi a ajuns la sfeşnic, exact la timp. Băiatul punea o lumânare de un leu în locul prevăzut pentru cele de cinci lei. Bătrâna a smuls lumânarea din mâna băiatului şi a îndreptat toată harababura. Băiatul a încremenit un minut, şi trecut spre următoarea icoană, a pus lumânarea a dat cu mâna pe lângă frunte ceva asemănător cu semnul Sfintei Cruci. S-a gândit la ceva, şi-a sărutat degetul mare, şi s-a îndreptat spre ieşire. Când s-a trântit uşa cu inscripţia „Nu trântiţi.” Se încheia a patra pericopă Evanghelică:


- Şi veţi fi urâţi de toţi pentru numele Meu!


Epitropul s-a gândit că nu ar fi rău să fie o uşă cu închidere automată. Iar bătrâna Safta, a revenit la locul său şi până la “Heruvic” se uita spre iconostasul aurit... 








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.