Sonetul XCIV - William Shakespeare

Traducere Neculai Chirica


Cei ce-ar putea răni, dar nu-ţi fac rană,
Şi nu sînt cruzi chiar cînd ne par cumpliţi,
Cei ce, clintind pe toţi, rămîn de stană
Şi nu se pleacă dacă-s ispitiţi,

Primesc pe drept cereasca moştenire
Şi-al lumii rost să-l cheltuie cum vor ;
Sînt domnitori pe propria lor fire ;
Ceilalţi doar slugi ai înălţimii lor.

Şi floarea verii vara o îmbată
Trăind şi dîndu-şi viaţa pentru ea,
Dar cînd se vestejeşte e uitată
Şi-i mai de preţ o buruiană rea.

Tot dulcele se înăcreşte iute,
Iar crinul veşted ca şi bozul pute.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.