Sonetul 17 (romana) - William Shakespeare

Cine-mi va crede versu-n care-nchid
tot harul ce te binecuvantaza,
desi el e mai mult mormant boltit
ce nici pe jumatate te pastreaza?
Ochii de-ar fi sa ti-i descriu si-n vers
sa trec intregul tau izvor de gratii
ca mint mi se va spune. N-au premers
nicicand pe-un chip, culorile din spatii
si astfel sfoiegitele-mi hartii
vor fi batjocorite si-mi vor spune
ca tot ce esti, esti doar ce zugravi
poetu-n versuri cu scorneli nebune.
De-ar fi un prunc de-al tau, atunci in el
si-n versul meu ai sa traiesti la fel.

Adăugat de: Gerra Orivera

vezi mai multe poezii de: William Shakespeare



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Ai zis bine Danab, e fabulos! De-aceea trebuie să-l citim și să-l recitim! Întotdeauna ne va fascina! Cu drag.
Gerra Orivera
joi, 17 septembrie 2015



ehe..multi si-ar dori sa scorneasca versuri asa cum a facut-o marele Shakespeare...
Un poet fabulos..
multumesc Gerra....
cu drag,
danab
miercuri, 16 septembrie 2015