Cântecul Drumului Deschis - Walt Whitman

La pas și plin de voie bună pe drumul deschis o apuc,
Chibzuită, liberă, este lumea înaintea mea,
Calea lungă, pământească, duce oriunde eu voi alege.

De-acum înainte nu-mi mai aștept norocul, eu însumi sunt norocul,
De-acum înainte nu mă mai tângui, nu mai păsui, nu mai am nevoie de nimic,
Am terminat cu nemulțumirile de acasă, din biblioteci, cu obiecțiunile cârcotașe,
Vajnic și satisfăcut de-acum călătoresc pe drumul deschis.

Pământul, acesta îmi este de ajuns,
Nu vreau constelațiile mai aproape,
Știu că sunt foarte bine acolo unde sunt,
Știu că toate acestea sunt suficiente celora cărora le aparțin.

(Și totuși aici car vechile, seducătoarele metehne,
Le car, bărbați și femei, le port cu mine oriunde mă duc,
Jur că îmi este imposibil să scap de ele,
Sunt plin de ele și le voi complini în schimb.)

2.

Tu drum pe care umblu și privesc, cred că tu nu ești tot ceea ce există,
Cred că aici jur împrejur atâtea lucruri nevăzute există.

Aceasta e lecția de întâmpinare, nici preferință, nici negare,
Afroamericanul cu părul lânos, infractorul, bolnavul, analfabetul, nu sunt ignorați,
Nașterea, pripa după doctor, cerșetorul vagabond, bețivul împleticindu-se,
mecanicii hazlii petrecăreți,
Tineretul scăpătat, trăsura bogatului, acel dandy, cuplul înfocat,
Precupețul cu noaptea-n cap, dricarul, mercelogul de mobilă,
întorcându-se din iarmaroc,
Toți trec, și eu trec, orice lucru trece, niciunul nu poate fi osândit,
Toți sunt păsuiți, toți îmi sunt dragi mie.

Tu briză care mă primenești cu suflarea ta ca să pot glăsui!
Voi lucruri care-mi resuscitați în memorie înțelesuri și le dați formă!
Tu lumină care mă învălui pe mine și pe toate cele în căldicelele tale ploi mărunte!
Voi cărări erodate de asimetricele adâncituri ale șanțurilor!
Cred că în voi toate sunt ascunse nebănuite existențe, toate îmi sunteți atât de dragi.

Voi pavoazate promenade ale orașelor! Voi strașnic arcuite borduri!
Voi feriboturi! Voi panouri și pontoane ale debarcaderelor, stive de cherestea alineate,
îndepărtate corăbii!

Voi rânduri de case, voi fațade întretăiate de ferestre, voi acoperișuri!
Voi pridvoare și uși! Voi tencuieli și porți forjate!
Voi ferestre cu transparente jaluzele care dezvăluie atât de multe!
Voi uși și scări ascendente! Voi arcade!
Voi pavele cenușii ale interminabilelor caldarâmuri! Voi bătătorite traverse!
De tot ce v-a atins v-ați îmbogățit și aceeași bogăție o împărțiți tainic cu mine,
Din cei vii și cei morți ați populat întinsurile nepăsătoare, și duhurile acestora
neîndoielnic vor fi îngăduitoare cu mine!

Traducere de Marin Mihalache

Adăugat de: marin.mihalache

vezi mai multe poezii de: Walt Whitman



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.