VOCAȚIA Și MISIUNEA POEZIEI - marin.mihalache

Poetul se reflectă narcisistic în oglinda chipului său lăuntric şi a stilului în care scrie, iar stilul poetic specific fiecărui poet reflectă profilul psihologic, spiritual şi cultural al poetului. Când a fost binecuvântat cu darul poetic dar şi cu ispita scrisului, treptat viaţa, gândirea şi credinţa poetului se transformă în funcţie de viziunea sa poetică, de sensibilitatea poetică. Precum lutul moale din care se face caramida ia forma tiparului în care este pus tot aşa şi substanţa poetică se modelează după matriţa psihică, după chipul şi asemănarea sufletească a creatorului de poezie, mintea şi sensibilitatea poetului devenind tiparul, paradigma, stilul, forma în care se pune drojdia emoţiei care face aluatul să crească şi să dospească. Când poetul are vocaţie religioasă, credinţa sa devine de multe ori şi aluat şi matrice stilistică. Odată formată, matricea stilistică defineşte şi influenţează profund conştiinţa, credinţa şi trăsăturile morale şi de caracter ale poetului. Autenticitatea actului poetic se măsoară însă valoric după criterii estetice şi culturale, nu totdeauna şi neapărat morale sau doctrinare ori dogmatice.


Este adevărat că poezia are lumea și regulile sale, propriul univers pătruns de razele de lumină ale valorii estetice. Poeții au intenția ascunsă de a schimba lumea, ori cel puțin de a o reprezenta dintr-o altă perspectivă decât cea mondenă, cotidiană. Odată creată poezia își are lumea sa, colindă lumea prin viu grai, pe coală de hârtie, digital prin spaţiul virtual, propăvăduie adevărul său îmbrăcat în veşmintele cuvintelor alese şi ale imaginilor poetice, nu moralizând sau explicând ci revelând taine, eresuri, aspiraţii, suferinţa şi fericirea poetului şi a lumii pe care numai o inimă sensibilă le poate intuni și exprima atât de bine cu ajutorul limbajului poetic inspirat.


A renunța la vocația și la rostirea poetică dacă o astfel de chemare există este ca și cum ai avea darul profeției și ai alege să rămâi mut. Ar însemna în ultimă instanță negare de sine, un dar primit de la Dumnezeu și întors ingrat precum talantul celui care-l îngroapă în loc de a-l folosi spre a aduce folos însutit. Unii încearcă să stingă focul cel viu din poezie, să-l domolească, să facă să ardă mocnit, ascuns sub cenușă. Alții încearcă să dilueze mesajul, să stingă flacăra spiritului, să facă ideea, mesajul şi comunicarea poetică mai căldicică.


Poetul se poate identifica ori deveni pasionat de arta şi de poezia sa dar deşi astfel de veleități pot fi nobile şi folositoare totuşi afectivitatea poetică trebuie să fie ziditoare spiritual nu pasională. Iubirea de poezie nu poate deveni un substitut pentru iubirea poetului pentru Dumnezeu ori pentru semeni. Talentul poetic este un mijloc de a-L sluji pe Dumnezeu nu un scop în sine. Poetul simte imboldul şi impulsul de a crea fiindcă nevoia de iubire, de exprimare poetică și împărtășire prin Cuvânt, de slavă și preamărire a lui Dumnezeu nu se poate stinge în om, fiindcă însăși flacăra invizibilă a duhului care le animă și inspiră nu se stinge, ci este pururi vie și lucrătoare.


Poezia este o auto-inițiere în lumile umbroase ale misterului, explorare prin labirinturile imaginației având drept busolă de orientare candela aprinsă a Cuvântului. Mulți se pot rătăci prin acest labirint, dar acei puțini care ies din labirint, la suprafață, și ne aduc lumina revelației din adâncurile conștiinței și ale sufletului îi numim binecuvântați, fericiți că prin suferința și nefericirea lor, au adus în lume un foc, o flacără care poate lumina lăuntric pe mulți semeni, iubitori de poezie, care caută și iubesc frumosul, binele și adevărul.


Întrebarea însă rămâne dacă realitatea poetică se poate reduce la versificarea textului sacru, a narațiunilor și învățăturilor biblice, la o simpla ficțiune imaginativă, la o reprezentare personală a visului, la o metarealitate psihologică, la o lume iluzorie jumătate reală jumătate improvizație sau ficţiune. Metafora, care este sufletul şi substanţa poeziei, poate transfigura ordinea naturală și sensul logicii, al experienței și al percepției realității spre a crea o lume şi o ordine nouă „poetică”, dar nu mai puţin adevărată sau mai puţin aproape de Realitatea Ultimă, de Fiinţa Divină ca fundament, esenţă şi sursă  a tuturor celor văzute şi nevăzute.


Proiectată în timp și în spațiu și acceptată ca adevăr, metafora poetică poate crea o lume nouă, mitica ori mistică. Dar o lume de mit nu în înțelesul peiorativ al acestui concept, adică de ficțiune. Ci mit ca adevăr subiectiv personal și colectiv conștientizat care dă vieții omenești și istoriei un sens, un răspuns la întrebări pentru care cel puţin deocamdată nu există alte răspunsuri în afară de cel revelat, dacă ne este dat să credem în revelaţia divină. Astfel poezia se constituie ca o alternativă sensibilă a adevărului descoperit experimental, pe căi obiective, empirice, verificabile. Poezia se constitue și capătă vocație de adevăr nou, inspirat, profetic, revelatoriu. În această ipostază poezia capătă valențe și vocație religioasă, creștină, poate fi înțeleasă ca un dar divin, veste bună trimisă prin îngeri omului spre a-i întări credința cu ajutorul și mijlocirea cuvântului şi a frumosului inspirat. Sufletul iubitor de adevăr divin primește inspirația, o transformă în limbaj poetic, și o întoarce drept ofrandă şi închinare Domnului în formă de imne de laudă, psalmi și acatiste, de poezie sacră.


Autenticitatea creației poetice depinde deci de cât adevăr există în aceste forme de exprimare, câtă revelație, câte substraturi hermeneutice trebuiesc explorate pentru a scoate la suprafață un dram de adevăr. Fiecare poezie reprezintă un nou adevăr, o nouă inspirație, o nouă revelație a Cuvântului. Orice poezie, pentru a putea fi poezie, trebuie însă să fie „in-spirată”, adică influențată și stimulată de prezența unui spirit. Nu toate spiritele sunt însă benefice, curate și iubitoare. Sunt și duhuri rele, duhuri demonice, ale minciunii și ale decepției. Există deci și pericolul rătăcirii prin pădurea de semne și simboluri, de vis, de mit și imaginație, fiindcă poezia este un obiect prețios, de valoare, dar care poate fi ușor falsificat, a cărei autenticitate să nu fie de fapt decât aparentă, ficțiune imaginativă golită de adevăr, formă lipsită de conținut. Poezia nu poate fi creată fără simboluri, fără metafore, fără o sintaxă gramaticală care este logica după care cuvintele se adună şi se aşează unul după altul după o ordine predeterminată de spiritul care le însufleţeşte, le de forţa de exprimare a realităţii percepute sau intuite de poet sau inspirată de duh. Realitatea poetică nu poate fi expirmată altfel decât simbolic, prin puterea și lumina ascunsă în Cuvânt. 








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Marin > Sa nu cumpanim acestea. Structurile sufletului, nu se supun vreunui sistem referential. Asadar, ceea ce impartasiti dvs. - precum spus-am: de mare folos, va mai fi cuiva. Dumnezeu, asa ascunde si pune la vedere, rosturile. Cum altfel sa apreciez, decat a va spune cui vor fi de folos, aceste scrieri?

Th3Mirr0r
th3mirr0r
marţi, 05 septembrie 2017



Vă multumesc mult pentru atât de generoasele Dvs. aprecieri. Nu știu în ce măsură textul este compabitil cu minunatul Dvs. proiect literar și de credință. Așa cum bine spuneți vremurile s-au schimbat... Intențiile Dvs. sunt însă vrednice de toată lauda. Vă doresc din tot sufletul mult succes.
marin.mihalache
marţi, 05 septembrie 2017



Marin > M-as bucura sa vad aceasta scriere trecuta si la rubrica "Dezbateri". Stiu ca vremurile s-au schimbat, pe acest fagas al literaturii: copacii fost-au infloriti, dar gradinarii nu i-au ingrijit cum se cuvine; paserile, au plecat, ademenite de alte ramuri. Insa, aceasta scriere, daca va fi si la dezbateri, de-a lungul vremii, poate fi si calauzitoare pentru cei care cu adevarat simt ceea ce reprezinta Arta, si dorind sa cultive acea gradina din sufletul lor, o vor pretui, ca atare - iar pentru ceilalti, care.. gradinari fiind, vegheaza asupra Creatiei lui Dumnezeu, continuand Traditia, aceste ramuri, fi-vor salas pentru pasarile care le vor fi incantat auzul!..
Eu voi ocupa in curand aceasta rubrica, aducand la lumina alte scrieri, de la cei pe care ii cinstesc, strabunii nostri intr-ale Artei, caci asa consider ca se cuvine, cum de la dansii avut-am calauzire - si cum tot de la dansii, avea-vor si altii. De aceea, am tinut sa port aceasta rugaminte, intr-a aduce aceasta scriere si dincolo, la rubrica "Dezbateri".

Th3Mirr0r
th3mirr0r
luni, 04 septembrie 2017



Marin > nicidecum! - o osteneala, cu adevarat, ar fi sa iau fiecare fir al celor scrise si sa incep stratificari informationale, cautand o discutie asupra fiecareia.
De mare folos, vor mai fi si acestea, fiindca citindu-le, imi zic: o, folosul, afla-s-vor, caci pe unii, i-a mai incuraja, unora, le-a mai inlatura trufia, iar pe altii, i-a mai intari!..
S-apoi, cum sa nu ma bucur, recunoscandu-le?!..

Th3Mirr0r
th3mirr0r
joi, 31 august 2017



Mulțumesc frumos pentru osteneala de a citi însemnările mele cu privire la rostul poeziei și pentru generozitatea comentariului. Toate cele bune!
marin.mihalache
joi, 31 august 2017



Marin > Tot ceea ce s-a impartasit, citit cu placere si interes, fost-a intocmai. Foarte bine enuntate toate aspectele, care intru dezbaterea-le, ar crea o ramificatie precum radacinile unui pom. Eu unul, multumesc pentru aceste fragmente personalizate si fie sa le vina intr-ajutor si altor oameni care sa recunoasca o misiune poetica, cu adevaru-le inainte, caci de la Dumnezeu, toate vin.
Multumesc!..


Th3Mirr0r
th3mirr0r
marţi, 29 august 2017