Vouă - Vladimir Maiakovski

Vouă, trăitori-târâtori dintr-o orgie-n alta, mai mare,
cei cu vană în baie şi calde closete!
Cum de nu vi-i ruşine nume propuse pentru decorare
să le citiţi în cloniţele din gazete?!

Ştiţi voi oare, nimicurilor, multe din care
se gândesc cum să se ghiftuiască mai abitir, -
poate că-n clipa aceasta rămâne fără picioare
porucicul Petrov lovit de schije, nimerit sub tir?

Dacă el, adus la măcelul dement,
rănit cum e, ar vedea deodată,
cum voi cu buze unsuroase de la grasul cotlet
lui Severeanin* îi cântaţi slavă înaltă!

Vouă, amatori de femei şi mâncăruri, oricâte ar fi,
aţi vrea viaţa altora să vă fie jertfită chiar azi?!
Eu mai bine, la bar, curvelor le voi servi
apă chioară cu ceva sirop de ananas!


Traducere Leo Butnaru


vezi mai multe poezii de: Vladimir Maiakovski



Distribuie:






Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.