Se flutură dorinţa pe pasul meu, greoaie,
Tu mă aştepţi ca steagul rătăcit de ploaie
Şi stema se declară uitată-n băţ de lemn;
Secată, maculată, aşteaptă doar un semn.
Se clatină pȃnza de foame pe gura deschisă,
De buze forţate, aleargă plăcerea prezisă,
De sus pȃnă jos şi haotic, icnind de ger,
Foşneşte piciorul ce urcă pe limba de cer.
Ea doarme şi ştiu că ȋn vis, pe tine te cântă;
Cu ochii feriţi de lume, îţi pare o sfântă,
Iar trupu'-i se-nvȃrte pe resturi ciobite de somn,
Cum timpul înclină eternul, galant, ca un domn.
Rămȃi să te zbaţi, pierdut ȋntr-un somn minunat
Şi pleacă forţat de cărari ce s-au cununat!
Noapte bună visezi, dar lasă-mi măcar dimineaţa
Pe limba de cer sub care spargi umbra cu faţa…
Un ochi ȋmi va plȃnge şi rȃsul de ȋnger ţinteşte
Pe liniştea mea, cȃnd forţa din braţe păleşte;
Pe gȃtul de lemn, dorinţa se zbate-n neant
Şi limba de cer ȋnghite iubirea, frapant.
Ce ştiu să dorm, nu ştiu să spun sau să-ncumet,
Dar ceasul oprit ȋmi trezeşte din mine un tunet.
Cum noaptea eşti tu, eu ziua sunt netrupesc,
Nimicul mi-l laşi la picioare ca dar ȋngeresc.
Fii dulce ȋn vis, fii tu totdeauna cu mine,
Căci unul se duce, altul ȋntreabă de tine:
Fie un ȋnger, fie un drac sub talpă călcând
O urmă din noi, o rugă din tot ce e sfânt.
Şi iar vei dormi cu gȃtul lăsat pe limba de cer,
Cu norii-nvelindu-te-n pături de efemer,
Dar zorii vor şti că ȋn urmă te lasă să vezi
Cum visele pot să ȋnşele disperate amiezi.
Eşti vis natural, pornit să mă-ncȃnte ȋn lipsa de tine,
Cȃnd sparge prin vȃrf piciorul menit să te-nchine.
vezi mai multe poezii de: lorena.craia
Detalii poezie:
Distribuie pe: