Venise toamna - Adrian Păunescu

Venise toamna ca o renunțare
și ca rugina, peste un cuțit,
era o zi, în care nu se moare,
și, totuși, tu, atuncea, ai murit.

Venise toamna, ca să-ți fie soră
și să te-ajute să respiri curat,
și, chiar atunci, în panica majoră,
te-ai stins, ai dispărut, ai scăpătat.

Venise toamna, ca să-mi fie bine
și să mă curăț de păreri de rău,
și tot ce s-a-ntâmplat, apoi, cu tine
a fost o cale, spre sfârșitul tău.

Venise toamna la nivel de frunză
și la nivel de cercuri de copac,
și-acum, când ești în toamna mea ascunsă,
adio, noapte caldă, somn opac.

Venise toamna, parcă, tâlhărește,
în formă de blestem și de deochi
și, vai, iubita mea fără nădejde,
ca o lumină, mi te-ai stins în ochi.

Adrian Păunescu
18 septembrie 1995
(Infracțiunea de a fi, 1996)

Adăugat de: viorel tgv.

vezi mai multe poezii de: Adrian Păunescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.



Comentarii:

Creatie demna de Poetii Nostri!!
Misha
sâmbătă, 06 octombrie 2018



Fãrã cuvinte
rebeca
sâmbătă, 06 octombrie 2018



Se pliaza pe suflet....
Radu Covac
sâmbătă, 06 octombrie 2018