Sonet CLXXVII - Vasile Voiculescu

Mereu îmi vine în minte un cântec ţărănesc...
Îl îngânau la hanuri poznaşii cimpoieri:
"Sa nu te-mbraci în zdreanţa zvârlită de boieri,
Cu straiul lor odată şi râia-ţî dăruiesc!"
Iubirea ta purtată-n saloane şi la curte,
Smulsă-n alcov de pofte cu colţii lor nebuni;
Îmi stă-ntr-un peş, îngustă, cu poalele prea scurte,
Reci drojdii de dantele pe-amare goliciuni...
Eu totuşi am primit-o, înflăcărat s-o schimb,
Şi migălesc s-o curăţ, s-o înalţ, să-i dau largime,
Dar vino cum te afli, în haina ta de crime:
Ţi-am pregătit o alta din străluciri de nimb;
Vestmmânt slavit, mai trainic ca globul pământesc,
E mantia-mi de visuri în care te-nvelesc.

(Luni, 7 martie 1955)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.