Sonet CCXXII - Vasile Voiculescu

Iubirea ta, ştiu bine, e numai o minciună,
Mă-ndeamnă răzvrătirea să fug, să mă dezbăr...
Dar inima, sărmana, îmi dă-n genunchi, să-mi spună
Că dragostea ta este un tainic adevăr...

Ea zice că-ţi cunoaşte orgolioasa fire,
Tu crezi că numai cei slabi ar fi iubit curat,
Şi-atunci te ascunzi de tine sub altă amăgire;
Ca să-ţi înşli minciuna, nu minţi adevărat,

Ci, înţeleşi, cu schimbul suveicile iubirii
Trec între voi pe fire chiar înadins sucite,
Ca, neştiuţi, să ţeseţi zăbranic fericirii:
Pe faţă reci contururi,pe dos flori strălucite...

Vai, inimă nătângă, nu vrei să bagi de seamă
Că mânile perfide nu ţes, ci-n joc destramă
Tot ce urzeşti zi, noapte din propria ta scamă!

(Duminică, 9 decembrie 1956)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.