Sonet CCXVIII - Vasile Voiculescu

Îţi scriu sonete... râvnă pitică şi deşartă,
Când tu eşti întruparea celui mai pur sonet!
Nu te-a făcut natura; ci, în suprema-i artă,
Chiar Cel Etern te scrie cu mâna de poet.

Ce-adânc rimează-ţi ochii cu cerul vast de vară,
Şi buzele sunt rima suavei aurori,
Iar duhul, panoplie de foc, fără povară,
Stă-n carnea cu lumina aşijderea surori...

Cum se mlădie versul grumazului, răsare
Un istm de frumuseţe, să lege-n armonii
Nemoritoare strofă a pieptului, din care
Ies braţe-ngemănate ca două melodii:

Şi-un orizont de slavă în tine-nchizi şi ei
Cu glorioase coapse sonetul când închei.

(Duminică, 19 august 1956)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.