Sonet CCXV - Vasile Voiculescu

Tu îţi vânezi iubiţii tot ca pe cerbi, din goană,
În zvonul de petreceri, cu spăngi de poftă-n mâini,
Doar să le smulgi din creştet,trofeu, mândră coroană...
Ce-a mai rămas laşi apoi pentru valeţi şi câini.

Dar nu-i nimic, iubeşte, în orice chip, n-ai frică:
Cereasca moştenire, păcatul radios,
Din carne sau din suflet asupra ta ridică
În van un pumn de fulger... nu cade mânios;

În spaimă să nu-i fie tocmirea lui zmintită
De vreun sărut, de-o taină, din şartul ei etern
--Oricât de blestemată ş-oricât de osândită--
Iubirea-n veci nu este primită de Infern.

În loc de iadul paşnic, ferit de-a ei dezastre,
Ea arde în gheena din inimile noastre.

(Marţi, 15 mai 1956)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.