Sonet CCXIV - Vasile Voiculescu

De ce numai pe tine însuţi te iubeşti?
E lege frumuseţea să o adori oriunde.
Oglinzi şi ochi întreabă, şi toate vor răşpunde
Că domn al frumuseţii, pur archetip, tu eşti.

Cum, geamănă, te-mbibă lăuntrica splendoare
--Eter arzând de taine, de gânduri şi simţiri--
Tu,-naltă ipostază a cărnii trecătoare,
Ai luat în lume locul pirdutei nemuriri...

Nu-i crimă pe picioru-ţi ne calcă, viermi în drum,
Nici viţiul că-ţi storci hrana din sufletele noastre;
Căzându-ţi jertfe,-- ajungem la ceruri,măcar fum,
Şi, mistuiţi de tine, urca-vom poate-n astre!

Lăsându-ne tulpina osândelor întregi,
Tu-n treacăt, numai floarea păcatului culegi.

(Joi, 3 mai 1956)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.