Sonet CCXIII - Vasile Voiculescu

Vrei să smulgi din mine? Smulgându-mi ochii poate...
Si nici atunci... De-a pururi stai dincolo de ei,
În tot ce este-n mine duh de eternitate,
În însăşi nemurirea în care-am să mă-nchei.

Ce-mi pasă că iubirea, ca luna, are faze,
Când creşte şi când scade până la-ntunecime;
Oceanul meu de patimi, robit de-a tale raze,
Tălăzuind, lunatic, se umflă spre-nălţime:

Ce mândră limpezime-n zenitul suferinţii!
Deodată-n mii de valuri mă sparg să te răsfrâng...
Ne-atragem unul pe altul cu forţa năzuinţii,
Dar cumpăna ei fixă -- pământ şi cer -- n-o-nfrâng.

Şi totuşi, aspra-i lege poetul va-nfrunta:
În orice vers se scaldă, de sus, splendoarea ta.

(13 aprilie 1956)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.