Sonet CCVI - Vasile Voiculescu

Te-ncununam cu gânduri de slavă şi mister,
Ca într-o liturghie slujită-mpătimirii,
Cerşeam extaz cu aripi de flăcări în eter,
S-ajungem ipostaza de spaime a iubirii...

Dar mi-ai părut prea fraged, prea gingaş la-nceput,
Tumultuosu-mi geniu întreg să ţi se-nchine:
Ca-n dragostea-ţi îngustă să-ncap, să mă strămut,
Tot ce fu greu şi mare am azvârlit din mine.

Am îngheţat acolo sub bolta idolatră,
Genunchi plecaţi şi frunte pe lespezi mi-am tocit...
N-a scăpărat o zare în golul tău de piatră.
De ce m-arunci acuma când însă n-am murit?

Din ocnele iubirii,îmbătrânit, steril,
Mă-ntorc cu greu la mine, ca dintr-un crunt exil.

(Sâmbătă, 9 octombrie 1955)

Adăugat de: ALapis

vezi mai multe poezii de: Vasile Voiculescu








Împărtăşeşte-ne opinia ta:

Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.